Chiar și așa, orice joc este tratat cu maximă seriozitate de întreaga echipă de la FC Botoșani.
”Fără îndoială va fi un meci dificil, în special în acest mini-retur Pandurii s-a dovedit a fi o echipă redutabilă pentru echipa adversă, cunoaștem lucrul acesta, ce pot să spun este că ne vom pregăti pentru a câștiga jocul”, a declarat
Leo Grozavu.
Tehnicianul a oferit asigurări că istoria din turul de campionat nu va fi repetată și la jocul al doilea din acest sezon competițional.
”Aș fi mizat pe un număr mare de spectatori dacă timpul ar fi fost mai călduros. Din păcate, vremea închisă și sărbătoarea de duminică, cred că îi va ține pe mulți oameni în case. Eu mi-aș dori foarte mult ca un număr mare de suporteri să vină alături de echipă pentru că s-a dovedit că de fiecare dată când FC Botoșani a fost încurajată de spectatori am făcut jocuri bune cu rezultate bune”, a adăugat
Leo Grozavu.
Antrenorul a evitat să comenteze decizia prin care FC Botoșani a fost programată să joace în prima zi de Paști și a menționat totuși că ”nu este normal ca atunci când toată lumea petrece, unii să joace fotbal”.
Vremea de afară a afectat și antrenamentele roș-alb-albaștrilor care au întâmpinat probleme în a găsi un teren pentru pregătirea fizică.
”
Și săptămâna trecută am avut probleme trei zile de antrenamente pe sală sau pe teren sintetic, acum la fel am început, sperăm să găsim zilele acestea modalități să facem ceva, nu e o situație plăcută, sigur băieții sunt conștienți de importanța jocului și indiferent unde vom pregăti, vom încerca să facem tot ce depinde de noi ca să câștigăm jocul”, a încheiat
Leo Grozavu.
Singurul indisponibil pentru partida FC Botoșani - Pandurii Tg Jiu este Răzvan Tincu, suspendat pentru cumul de cartonașe.
(G.E.)
CITEȘTE:
Încă o premieră: FC Botoșani pusă se joace de Sfintele Paști - PROGRAMUL