Liberalii botoşăneni au contraatacat marţi pe tema învăţământului după un interviu făcut public de PSD-iştii botoşăneni cu inspectorul şcolar general, Mihaela Huncă. În respectivul material, candidatul social-democraţilor la deputăţie îşi aroga meritele construirii a două campusuri școlare noi, la Vorona și Trușești, realizarea a şapte grădinițe noi și modernizarea a 107 școli și licee din tot județul.
PNL-iştii botoşăneni au acuzat-o de minciună şi demagogie, susţinând că şefa educaţiei botoşănene nu a avut nici un rol în realizarea acestora investiţii.
„Vreau să îi reamintesc d-nei Huncă faptul că, în primul rând, în perioada respectivă implementarea a făcut-o Ada Macovei şi o întreb dacă Ada Macovei este cumva PSD-istă, ca să poată să îşi însuşească aceste proiecte?”,
Costel Şoptică, deputat PNL.
Prim-vicepreşedintele PNL Botoşani a arătat inspectoarea şefă este contrazisă chiar de pagina web a Inspectoratului Şcolar Judeţean, unde proiectele derulate efectiv de această instituţie sunt doar în număr de opt.
„Ea nu-şi citeşte propriul site (…). Nici un proiect, de când este d-na Huncă inspector şcolar general, nu a fost implementat de dumneaei, ci doar a continuat alte proiecte”.
Costel Şoptică, deputat PNL.
Profesor la bază, candidatul liberalilor la Senat a arătat că PSD-iştii botoşăneni au o practică general în a-şi însuşi investiţii făcute de PNL-işti, dând ca exemplu reabilitarea Spitalului Judeţean, începută în mandatul de preşedinte al lui Mihai Ţâbuleac şi terminat în cel al lui Gheorghe Sorescu.
Se răcește vremea: PROGNOZA meteo pentru luna noiembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Multă durere după moartea preotului de 37 de ani: CÂND are loc înmormântarea
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Liviu Ciobotariu, după înfrângerea cu Rapid: Mă așteptam la mai multe de la elevii mei
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024