Sute de oameni, impresionați de drama prin care trece micuțul în vârstă de șapte de ani și familia sa, au donat pentru Gabriel.
Gabriel, copilul cu ochii în lacrimi din satul Popeni, județul Botoșani, rămas fără adidașii cei noi, pregătiți pentru școală, după ce un incendiu i-a transformat casa în scrum, a zâmbit din nou.
Pentru că lucrul cel mai de preț pentru băiatul cu ochii în lacrimi din Popeni a fost perechea de adidași pe care părinții i-au cumpărat-o special pentru a merge la școală, în toamnă, Gabriel a primit o pereche nouă de adidași, dar și haine și alte jucării.
De asemenea, în contul deschis pentru familia lui Gabriel, sute de oameni au donat bani pentru reconstrucția casei, iar până în prezent s-au strâns aproximativ 38.000 de lei, anunță Antena3.
Denisa Ungureanu, tânăra care a mediatizat drama lui Gabriel și a familiei sale, a explicat de ce trebuie să doneze românii în contul deschis de ea pentru băiețel și familia lui.
"Am deschis un cont pe numele meu ca toți banii pe care îi donează lumea să se strângă într-un singur cont și în momentul când o să începem construcția casei, chiar dacă vor fi oameni cu inima mare care vor dona materiale de construcții, vreau să fie bani acolo, în caz că rămânem în pană de ceva. Marți vom începe proiectul", a spus pentru sursa citată Denisa Ungureanu.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Ceață densă în Botoșani: Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024