În loc de foc de artificii la finalul petrecerii, un proaspăt însurățel a primit vizita polițiștilor de la IPJ Suceava. L-au luat de lângă mireasă și l-au trimis în arest, fiind căutat pentru proxenetism de colegii din Germania.L-au lăsat să spună „Da”, să-şi ducă iubita la altar, dar nu l-au scăpat din ochi toată ziua, scrie Evenimentul Zilei.
Poliţiştii au aşteptat şi l-au urmărit cum a petrecut la nunta organizată la un restaurant cu ștaif din centrul Sucevei pe Liviu Moraru, originar din Botoșani, alături de soţia sa. Apoi, când cei doi tineri proaspăt căsătoriți au rămas în restaurant şi discutau cu angajaţii localului ca să plătească ce mai era de plătit, au apărut poliţiştii, zornăind cătuşele. Nu erau cătușe din acelea roz, cu puf, ci din acelea adevărate, pe care ofiţerii i le-au pus lui ginerică, în baza unui mandat european de arestare emis pe numele lui Artificiile nu au avut loc, pentru că oamenii legii au intrat în local pe la ora 19.30, când nunta de zi era aproape de final.
După ce şi-a luat nevastă, în loc să se aşeze la casa lui, unde şi trebuia să o însoţească pe femeie în noaptea nunţii, Liviu Muraru, de 23 de ani, din Botoşani, a ajuns în arest.
Practic, duminică, pentru el a fost finalul burlăciei, dar şi zilelor de libertate. S-a declanşat coşmarul mai ales că a ajuns în faţa unui procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a decis arestarea preventivă a tânărului pentru demararea procedurilor de extrădare.
Familia, mai ales cea proaspătă întemeiată, a fost şocată.Soţia refuză să creadă că şi-a unit destinele cu un infractor şi nu unul oarecare, ci destul de periculos, acuzat de autorităţile din Germania de trafic de persoane, privare de libertate, viol și vătămare corporală. Rudele susțin că nu este nimic adevărat și că este o greșeală a nemților sau a autorităților române, spunând că bagă mâna în foc pentru Liviu deoarece nu ar putea comite asemenea nenorociri.
„Faţă de tânărul în cauză, autorităţile judiciare germane au emis un mandat european de arestare în data de 22.05.2015”, a explicat, ieri, subcomisarul Ionuț Epureanu.
Despre tânărul săltat de mascați se știe doar că a locuit o perioadă în Austria, iar faptele care i se impută ar fi fost comise între anii 2013-2014. Anchetatorii spun că este posibil ca, în 15 zile, Liviu să fie trimis în ţara în care ar fi comis faptele.
[[galerie-foto]]
Plăcere pentru tine, confort pentru cei din jur, cu alternativa moderna la fumat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024