Viteza cu care şoferiţa băută a omorât cei patru muncitori de la Citadin era foarte mare, au stabilit experții.
Experţii din dosarul tragediei care a avut loc în urmă cu o lună au aproximat că viteza cu care Adina Iuliana Ghervase era prea mare pentru a intra în curbă.
Curios, ieri, judecătorii au amânat pentru astăzi o decizie privind prelungirea arestului femeii.
Potrivit Ziarul de Iași, experţii au stabilit că Adina Iuliana Ghervase, în vârstă de 39 de ani, circula cu o viteză foarte mare în momentul în care a intrat în curba strânsă. Aceasta nu a dorit să precizeze anchetatorilor motivul grabei. Experţii au stabilit că femeia a călcat pedala de acceleraţie până la fund, iar în momentul în care a intrat în curbă avea viteza de 148 de km/h.
„Cu această viteză nici măcar şoferii de raliuri nu se încumetă să intre în curbe. Mai ales că maşina acestei şoferiţe nu era pregătită pentru concursuri”, a spus un organizator de raliuri din Iaşi.
De altfel, femeia a mers chiar şi cu 160 de km/h de la capăt Păcurari înspre Petru Poni, după cum s-a văzut pe camerele de luat vederi de pe stâlpii din municipiu.
Femeia avea o alcoolemie în sânge de 0,95 mg/l la prima probă, şi 0,77 mg/l în ce-a de-a doua probă.
Filmul tragediei în care au murit un inginer şi trei muncitori necalificaţi de la Citadin, printre aceștia și un bărbat din Botoșani, începe în jurul orei 12, atunci când Ghervase este observată de către vecini că pleacă de acasă, din Valea Lupului, băută.
Ea s-a urcat în autoturismul ei, un Alfa Romeo. După ce a traversat jumătate de oraş ca o ghiulea, în curba de la AMRS, femeia s-a speriat de ceva deoarece a lăsat volanul din mâini, iar maşina a lovit bordura trotuarului, a urcat trotuarul, s-a lovit de colţul unei case, apoi a izbit grupul de muncitori care se aflau adunaţi în jurul unei guri de canal pătrat. Unii dintre ei aveau lopeţi, târnăcoape, mături, şi dădeau cu smoală porţiunea decupată din jurul capacului canalului, urmând să aplice bitum.
În apropiere de ei, se afla parcată o autoutilitară încărcată cu unelte şi scule. Autoturismul scăpat de sub control a pulverizat pur şi simplu grupul de şapte muncitori, dintre care nevătămat a scăpat doar şoferul autoutilitarei. Cei patru oameni omorâţi au fost inginerul Duca Nicolae Ciprian (48 de ani), muncitorii Ioan Cojocaru (54 de ani, din Botoșani), Bounegru Constantin (45 de ani) şi Şutacu Gheorghe (48 de ani). Victimele efectuau lucrări de reparaţii la carosabil, pe prima bandă. Programul de lucru pentru intervenţie începuse la ora 22.00. Culmea este că autoutilitara cu care lucrau muncitorii avea lumini galbene pe cupola, însă era staţionată la câţiva metri de muncitori.
Adina Iuliana Ghervase, în vârstă de 39 de ani, a fost arestată, fiind cercetată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.
(Foto: ziaruldeiasi.ro)
Bani de la Guvern pentru primăriile din Botoșani – SUMA anunțată de prefect
Oana Sava
Nov 07, 2024
PSD: Autostrada Moldovei, tot mai aproape de Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024
ACUM: O avocată pentru Senatul României în direct la Botoșăneanul TV
Redacția Botoșăneanul
Nov 07, 2024