Fără zăpadă, dar cu un soare strălucitor și mii de oameni în stradă. Cu copii de mână, părinții și bunicii au ieșit duminică dimineață din case pentru a asista la cea mai frumoasă paradă a datinilor și obiceiurilor de peste an.
Veniți de departe sau de aproape, urătorii și-au scos care mai de care în evidență frumusețea tradițiilor prezentate. Capre, urși, soldați, mascați, fete gătite în straie de sărbătoare, copii costumați în strălucitoare haine, cu toții au fost apreciați de botoșănenii care, de pe margine, nu pierdeau niciun moment al paradei, grăbindu-se fiecare să filmeze sau să fotografieze.
Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă “Din străbuni, din oameni buni…” se află ediția a 45-a și este organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani.
Ca în fiecare an, formaţiile au adus pe străzile din Botoșani tradiţiile şi obiceiurile de Crăciun şi de Anul Nou. Cu mult înainte de ora 10.00, Piața Revoluției din municipiul Botoșani fremăta de urători. Fiecare formație își începuse deja propria reprezentație, botoșănenii curioși amestecându-se printre urători pentru a admira de aproape costumele.
O tânără filmează și fotografiază continuu. Din când în când se oprește, butonează grăbită, apoi își reia activitatea, pentru a nu pierde nicio formație care trece prin fața ei. Pe un braț poartă o copilă de câțiva anișori, căreia îi explică răbdătoare ce se întâmplă pe stradă.
”Este minunat, de 5 ani nu lipsesc niciodată de la această paradă. Anul acesta, mama și sora mea sunt departe, în Italia. Am făcut multe fotografii, am filmat să le trimit și lor. Mi-au spus că sunt cu lacrimi în ochi și că abia așteaptă să vină acasă, la Botoșani. Acolo nu au asemenea bucurii”, spune Iuliana, tânăra care a filmat și a fotografiat.
Mulți botoșăneni își fotografiau pruncii în fața cailor de la căruța care a deschis parada, alții erau atrași de urătorii costumați care mai de care. Urșii au fost atracția copiilor, în timp ce vârstnicii au spus că au admirat în mod deosebit costumele populare și obiceiurile din satele botoșănene.
Potrivit organizatorilor, evenimentul pune în lumină tradiţia populară, cultura şi folclorul local și zonal.
Parada formațiilor de datini și obiceiuri de iarnă s-a desfășurat pe traseul: Consiliul Judeţean – Casa Sindicatelor – Colegiul Național „A.T. Laurian”- Pod de Piatră – Calea Națională – Direcţia Muncii – Hotel Rapsodia – Palatul Administrativ.
De la ora 11.00, botoșănenii au fost invitați la spectacolele formațiilor de datini și obiceiuri din județ și din țară în Piața Revoluției, undea fost amplasată o scenă.
Au prezentat spectacole de datini și obiceiuri de iarnă formațiile din localitățile: Băluşeni, Corlăteni, Costeşti-Răchiţi, Coşula-Pădureni, Cristeşti, Cândești, Durneşti, Ibăneşti, Lozna, Oneaga, Sarafineşti-Corni, Văculeşti, Ştiubieni, Vlăsineşti, Vorona, Mileanca, Vârfu Câmpului, Curteşti.
De asemenea, publicul s-a bucurat și a aplaudat spectacolele susținute de formaţiile de datini şi obiceiuri invitate din alte judeţe: Bacău-Dofteana, Iaşi-Scobinţi, Vrancea-Păuneşti, Vaslui-Cozmeşti, Suceava-Stroieşti, Bacău – formaţia Universităţii “Vasile Alecsandri”, Republica Moldova – Raionul Edineţ-sat Parcova şi Raionul Cantemir-oraş Cantemir.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
PROGNOZA meteo pentru luna noiembrie: Lapoviță anunțată de meteorologi
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Mașină ajunsă în șanț, botoșăneni salvați de un jandarm
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
ACUM: O doamnă „altfel” pentru Senatul României la Botoșăneanul TV
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Peste o sută de kilograme de pește confiscate de polițiști: Bărbat prins cu nereguli la control
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024