Mai sunt exact patru zile până când se va da startul distracției în Centrul Istoric. Botoșănenii care vor participa la manifestările prilejuite cu ocazia Summer Fest, vor dansa pe melodiile unor artiști renumiți din România. Sunteți curioși cine sunt?
Ei bine,viceprimarul Cosmin Andrei a anunțat astăzi, 25 august 2015, vedetele și programul după care vor urca pe scenă la Summer Fest.
”În urma discuțiilor pe care le-am avut cu colegii mei și cu impresarii am reușit să stabilim un program pentru manifestările Summer Fest, Zilele Orașului, care vor aveam loc începând cu data de 28 august. Astfel încât vineri avem invitați pe cei de la formația Mandinga, sâmbătă avem invitați Otilia și Vunk, iar duminică avem artiștii Matteo, Randy și Uddi și formația Moonlight Breakfast”, a spus viceprimarul Cosmin Andrei. În urma unor tratative purtate cu impresarii lui Smiley, nu s-a putut ajunge la un acord pentru ca artistul să vină totuși în fața botoșănenilor. Totodată, singura soluție ca Smiley să fi urcat pe scena din Centrul Istoric era ca toată distracția se înceapă de joi. ”Smiley nu putea decât joi și nu am vrut să devansăm programul”, a adăugat viceprimarul.
(Ș.V.)
PREȚURILE biletelor la meciul din Cupă cu Rapid
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
„Bocitoarele vesele” pe scena Casei Tineretului din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani privind noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
BLOCADA la Dorohoi: Șoferi „întâmpinați” cu aparatul etilotest
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024