Dan Nechifor, prefectul, a deschis seria puținelor alocuțiuni de la Ziua Imnului Național din 2021, organizată în Bulevardul Mihai Eminescu, în fața Muzeului Județean.
Și, dacă la partea de organizare și mai ales a anunțării evenimentului a suferit, în schimb Dan Nechifor a avut probabil cel mai bun discurs dintre toți vorbitorii.
După o scurtă introducere în istoria Imnului Național al României, prefectul a făcut o serie de referiri la situația politică actuală din țara noastră și a modului în care la un anumit nivel se înțelege guvernarea națiunii.
„A fost oficializat ca Imnul României pentru că transmite înalte sentimente de patriotism și militează pentru libertate, credință și responsabilitate națională. Versurile lui Andrei Mureșanu reînvie originile române, reamintesc de curajul voinicilor ce au luptat sub sabia lui Ștefan și a lui Mihai pentru ca pământul românesc să rămână al românilor.
Imnul Național, element al identității românești, ne readuce aminte cine suntem, cine am fost și obligația de a respecta originile și de a ținti cât mai sus. Poate credem, unii dintre noi, că am auzit de prea multe ori că trebuie să ne deșteptăm, așa cum spune probabil cel mai cunoscut vers al Imnului.
Dar oare înțelegem cu adevărat chemarea la trezire? La rațiune? La responsabilitatea de a-ți construi propriul destin? Este un adevăr pe care istoria ni l-a demonstrat de foarte multe ori. Când rațiunea doarme, se nasc monștri. Iar cea care ajunge să sufere, poate cel mai mult, este chiar rațiunea. Așadar, vă invit să fiți responsabili, cu ochii minții deschiși și cu Dumnezeu în suflet”,
Dan Nechifor, prefectul județului Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Zi specială într-o localitate din Botoșani: O sută de ani de viață sărbătoriți cu tort și flori
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024