Colegii unui profesor acuzat de abuz sexual asupra unui elev s-au solidarizat ca să-l aducă înapoi, la catedră.
Mai revoltător este faptul însă faptul că şefii instituţiei de învăţământ n-au deschis nici o anchetă în acest caz, deși copilul a înregistrat avansurile.
Faptele în urma cărora s-a ajuns la această situaţie ar fi avut loc în cabinetul dascălului. Profesorul de liceu l-ar fi chemat pe tânăr înăuntru, unde l-ar fi atins de mai multe ori pe corp și sărutat pe obraz. Discuțiile au fost înregistrate de elev.
"Tu să îmi spui dacă te deranjează că te mai îmbrăţişez sau chestii, că te alint, că îmi place de părul tău, că poate te mai pup pe frunte sau chestii de genul acesta. Dar așa, că lipici am la tine", i-a spus dascălul elevului.
Ulterior, copilul a mers acasă şi i-a arătat înregistrarea mamei, care a hotărât să depună plângere la Poliţie, relatează RealitateaTV.
Imediat cum a izbucnit scandalul, profesorul și-a depus o cerere de concediu fără plată pentru un an. Ulterior, a cerut de 3 ori să se întoarcă la catedră.
Membrii consiliului de administraţie al liceului au votat în favoarea acestui fapt, în ciuda scandalului. Mai mult, conducerea liceului nu au deschis niciun fel de anchetă în acest caz.
Între timp, anchetatorii şi-au îndreptat atenţia asupra profesorului.
"În urma probatorului, față de bărbat a fost dispus control judiciar pentru 60 de zile. Cercetările sunt continuate de polițiști pentru agresiune sexuala", a afirmat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.
Copilul a fost evaluat de reprezentanţii de la Protecția Copilului. Acesta a rămas cu traume și se încearcă tratarea lor. Autoritățile au întocmit un raport amplu, pe care l-au înaintat deja poliţiei.
Happy Cinema Botoșani vă invită la film: PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
PLANTA compromisă la Botoșani pentru al doilea an la rând: Înregistrăm un fenomen de...
Oana Sava
Nov 01, 2024
Vrei să te antrenezi ca la carte? Evită aceste 7 greşeli
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
Valeriu Iftime, dezamăgit după înfrângerea cu Rapid din Cupă: Mi s-a părut un meci urât
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024