Proiectul de lege inițiat de social-democratul Liviu Pop și care a trecut ieri de votul final al parlamentului a tăiat 5 ore de la gimnaziu și liceu.
Reducerea numărului de ore pentru elevii din primar, gimnaziu și liceu va avea impact “masiv” asupra catedrelor din învățământ, susține Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar (USLIP) Iași.
“În urma evaluărilor pe care le-am făcut, dacă această modificare va fi transpusă în Legea Educației Naționale, vom vorbi de reduceri de aproximativ 15.000 – 20.000 norme”, susțin sindicaliștii din Educație.
Potrivit Edupedu.ro, luni, 21 octombrie 2019, Senatul României a aprobat cu unanimitate de voturi modificarea art. 66 din Legea Educației Naționale. Astfel, vor fi prevăzute în medie 20 de ore în învățământul primar, 25 de ore în învățământul gimnazial și 30 de ore pe săptămână la învățământul liceal.
Au fost tăiate 5 ore din planurile cadru la învățământul gimnazial și liceal.
Acest proiect a fost retrimis spre reanalizare de către Administrația Prezidențială pe 3 ianuarie 2018, pentru mai multe motive, printre care și cel legat de faptul că …”modificarea normelor didactice aferente încadrărilor personalului didactic din învățământul preuniversitar necesită o evaluare prealabilă a impactului asupra resursei umane din educație”.
Potrivit USLIP Iași, în urma evaluărilor efectuate de sindicate, dacă această modificare va fi transpusă în Legea Educației Naționale, vom vorbi de reduceri de aproximativ 15.000 – 20.000 norme.
”Nu putem evalua beneficiul elevilor, în lipsa unui studiu de impact, dar avem certitudinea unor disponibilizări masive în învățămȃntul preuniversitar din Romȃnia. De asemenea, nu putem înțelege cum inițiatorul acestui proiect, domnul Senator Liviu Marian Pop – profesor în învățământul preuniversitar, poate face din această inițiativă un titlu de glorie, în momentul în care 15.000 – 20.000 de colegi ai domniei sale riscă să fie dați afară”,
Prof. Laviniu Lăcustă
Liderul USLIP Iași spune că viitorul Guvernul este așteptat pentru a corecta ceea ce parlamentarii tocmai au aprobat.
”Ne exprimăm convingerea că viitorul Guvern, indiferent de culoarea politică, va corecta această modificare ce afectează profilul de formare, conținuturile educaționale, modalitățile de predare – învățare și evaluare, încadrarea cu personal, modificarea planurilor cadru, a programelor școlare și a manualelor școlare”,
Prof. Laviniu Lăcustă
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024