Moartea lui Florentin Florescu le-a părut multora o glumă. Mulți dintre cei care l-au știut au recunoscut că vestea plecării jurnalistului, chiar de ziua lui, părea o ghidușie pusă la cale chiar de el. Au înțeles, cu cât treceau minutele, orele, că Florentin s-a lăsat de glume.
Duminică, pagina de Facebook a jurnalistului Florentin Florescu înflorea primăvăratec în sute de urări. Împlinea 57 de ani. Până târziu în noapte, chiar și luni, au curs cuvinte de la prieteni și cunoscuți. Nimeni nu s-a gândit că, într-o căsuță din Vorona natală, Florentin trăia ultimele clipe, într-o suferință greu de imaginat. Că, în viață fiind, trăia pe patul morții. Lângă el, doar bătrâna mamă care acum privește în gol, parcă neînțelegând ce se întâmplă.
Luni seara, în biserica din Vorona, o mână de oameni se adună într-un împreună creștin. Câteva femei din sat, preotul din parohie, foști colegi de presă, câteva flori pe sicriu, o coroană din partea scriitorilor botoșăneni, lumânări pâlpâind palid în liniștea atât de neobișnuită veseliei care îl caracteriza pe Florentin.
Familia Sfaițer este alături de familie, preluând mare parte din înmormântare. Și femeile satului sunt aproape, ocupându-se de cele creștinești.
”Luați, luați un pahar cu suc, de sufletul creștinului”, spune o femeie.
Rar, se mai deschide ușa și mai intră în biserică un om. Își face cruce și se apropie de sicriu. Acoperit. Nu a putut fi lăsat deschis, explică Tatiana Furdui, sora lui Cornel Șfaițer. Parcă Florentin se lasă greu pământului...
Mama lui Florentin își trage privirile de la un chip la altul și, din când în când, reia șirul zilelor din urmă.
”Îi era rău de la sărbători, dar acum i s-a făcut mai rău. Aseară (duminică seara, nota red.) am vrut să chem salvarea și nu m-a lăsat. Apoi tot am chemat-o, dar murise”,
mama lui Florentin Florescu.
”Băieții nu pot veni nici unul”, adaugă bătrâna privind în gol.
Preotul Andrei Anușcă ascultă. Nu a apucat să îl cunoască pe Florentin Florescu, a preluat nu de mult parohia, dar află multe despre sufletul care s-a încredințat Domnului.
”Am înțeles că a fost un om respectat, un om apreciat, cu activitate jurnalistică, un om bun. Dincolo de neputința lui, care probabil i-a și grăbit sfârșitul, se ascundea un suflet bun. E păcat când un om își grăbește puțin sfârșitul, pentru că nu era la vârsta la care ar fi trebuit să moară. Păcat că rămâne bătrâna fără un sprijin”,
preotul Andrei Anuşca, parohia “Sfinții Împărați Constantin și Elena” Vorona
Alături de familiile Șfaițer și Furdui, și părintele a chemat oamenii satului în ajutor.
”Mă bucur că oamenii înțeleg să fie buni creștini și împreună să fie alături. Vom face tot ce ne stă în putință, nu se pretinde nimic, nu se primește nimic, totul e din partea bisericii, a parohiei, fiecare participă cu ce poate. Suntem alături și cu rugăciunea, dar și cu fapta concretă. Mă rog Bunului Dumnezeu ca, pentru toată bunătatea asta a lui de care aud, pentru tot trecutul lui, pentru toată activitatea, să îi ierte păcatele, să îi dăruiască odihnă, să îi dăruiască mângâiere și tot ceea ce știe Dumnezeu să rânduiască mai bine pentru sufletul lui”,
preotul Andrei Anuşca, parohia “Sfinții Împărați Constantin și Elena” Vorona
A fost un jurnalist de excepție. Un om incisiv, ironic, dar bun. O bunătate pe care unii nu au înțeles-o. Dar rămâne după Florentin Florescu scrisul ca o lecție. Rămân veselia și bucuria de a trăi, chiar și atunci când viața se purta ca o cerșetoare. Florentin Florescu a fost, până să nu mai vrea să fie, un om lucid, un ziarist al cuvântului asumat, un om ancorat în realitate.
A fost un profesionist, conchide și Dorina Lupu, fostă colegă la Monitorul, acolo unde Florentin Florescu a consumat cel mai mult din spiritul său inconfundabil.
”Îmi aduc aminte că am mers odată cu el pe teren și toate notițele pe care le-a adunat și le notase pe o cutie de chibrituri. Și din acele notițe a făcut un reportaj pe vreo patru pagini de ziar, ceea ce era extraordinar mai ales pentru noi, care eram începători. Era mereu dornic să ne ajute cu un sfat”,
Dorina Lupu, fostă colegă de presă
Recunoaște că vestea morții lui Florentin Florescu a stat mult timp atârnată în aer. E o glumă, chiar dacă sinistră?
”Nu am crezut… Nici nu m-am gândit, mereu îl urmăream pe Facebook, până și comentariile i le citeam. Avea un umor extraordinar de fin, o luciditate ieșită din comun. Era ancorat în tot ce se întâmplă. A fost un șoc pentru mine. Dincolo de toate, a fost un om de la care aveai de învățat. Noi toți, colegii lui, și oamenii cu care interacționau, am avut ce învăța de la el. Tot ce a scris el, peste timp va avea o valoare inestimabilă. Vor rămâne și poeziile, pentru că a scris și poezii. Din fiecare postare a lui, din fiecare reportaj, extragi ceva care să te facă să fii un om mai bun. Bunătatea lui era exprimată mai acid, uneori, dar cei care îl cunoșteau acceptau așa cum era el. Dumnezeu să îl ierte”,
Dorina Lupu, fostă colegă cu Florentin Florescu
Născut pe 16 februarie 1963, în localitatea Sulița, județul Botoșani, Florentin Florescu a scris la Curierul, Jurnalul de dimineață, Monitorul de Botoșani. A fost director al săptămânalului Atitudinea.
A strecurat șopârle, mai ales că era un foarte bun epigramist, și versul capta deseori un anume câmp subversiv. Își amintește că a scris la un concurs de epigrame cu tema "Nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine" și că a obţinut premiul I. Deși epigramele respective nu au fost publicate niciodată. Erau două, una în continuarea celeilalte. Prima se intitula Nuanţe şi suna cam aşa: "De stăm să judecăm de azi pe mâine / Vom constata un lucru bunăoară / Că nu există muncă fără pâine, / Există numai muncă voluntară". A doua se numea Constatare: "Putem să mergem mai departe încă / Şi-om constata acelaşi lucru mâine / Că nu există pâine fără muncă / Ci pur şi simplu, nu există pâine".
E greu să fii ziarist, spunea Florentin Florescu, dacă nu ai har și... ochi de muscă. "Am văzut mulţi ziarişti care treceau nepăsători pe lângă un fapt banal. Ziaristul trebuie să aibă ochi de muscă. A spus-o cândva unul dintre marii ziarişti români, după Eminescu, pe care în consider poate un mai mare ziarist, decât poet. Este vorba de Brunea Fox. Chiar sfătuiesc actuala generaţie de ziarişti să îl citească. Ziaristica este o muncă precum oricare alta şi, cum spunea prietenul meu, Constantin Bojescu: Munca nu-i atât de grea, dar se pierde timp cu ea", povestea jurnalistul.
Însă dincolo de toate Florentin Florescu a fost un excelent făuritor de reportaje. "Fiecare poate să dea lecţii despre cum se scrie un reportaj, dar puţini sunt cei care şi reuşesc să facă lucrul acesta. Sunt autori de reportaje foarte buni în ţara asta, dar păcat că-s prea puţini. Chiar am observat, cu excepţia a 2-3 ziare de nivel central, puţine sunt celelalte care practică acest gen, atât de plăcut de citit şi atât de bine înrudit cu literatura adevărată. Şi iar fac referire aici la Brunea Fox. Pentru cei care nu ştiu ce înseamnă un reportaj adevărat să citească Brunea Fox", parcă îl auzim încă rostind pe Florentin Florescu.
Reportajele lui Florentin Florescu păstrează ironia, dar și sensibilitatea cuvântului, fără a depăși limitele decenței profesionale, însă impresionând mereu prin forța și expresivitatea scriiturii.
Ne vom aminti de el citindu-l, căutându-i litera bine așezată în povești care surprind și astăzi și vor rămâne să vorbească și celor care vin despre un om care a trăit cu condeiul și mână.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
