Cel mai mare spectacol în aer liber de la începutul calendaristic al verii se organizează nu într-un oraș, ci în mediul rural.
Primăria condusă de social-democratul Lucian Borfotină și Consiliul Local organizează în perioada 20 – 21 iulie Sărbătoarea Comunei Cristești.
Deși vorbim despre o comună, artiștii pop care vor concerta în cele două zile de festival sunt de top național: Celia și Alex Velea.
Show-ul se adresează și iubitorilor de muzică populară astfel încât, printre alții, pe scena vor urca moldovenii de la ”Plăieșii” și doi directori: Dan Doboș de la Orchestra Populară Rapsozii Botoșanilor și Cornelia Ciobanu de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.
Weekend-ul de distracție și voie bună va fi completat de comedianții Vasile Moraru și Valentina Fătu și de o petrecere cu spumă, în timp ce la butoane va sta MC Marius Honceriu.
Tot la sfârșitul săptămânii viitoare va fi sfințită pictura Bisericii Sfântul Ilie în cadrul unei slujbe la care vi fi prezent Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Flori rupte din aranjamentele stradale, o doamnă prinsă în timp ce își umplea sacoșa
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Bătaie în Centrul Vechi surprinsă pe camere, polițiștii locali au dat trei amenzi
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Anunț important de la Agenția de Plăți privind alocațiile
Oana Sava
Oct 07, 2024
Descoperă Universul Fascinant al Sloturilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 07, 2024
Ajutoare de încălzire pentru botoșănenii din municipiu: Până CÂND se depun cererile
Oana Sava
Oct 07, 2024