Senzualitate, mister şi eleganţă sub măşti la balul de la Eminescu - VIDEO & GALERIE FOTO
Balul Bobocilor organizat de cei de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu a fost unul dintre cele mai complexe şi de durată spectacole din această serie - aproape trei ore şi jumătate de suspans, extaz, eleganţă şi numeroase momente artistice. La final, după o lungă deliberare din partea juriului, s-au anunţat şi câştigătorii - Miss Boboc a revenit elevei Lucia Rizac, iar Mister Boboc a fost desemnat Mihai Liviu.
Tema Balului Bobocilor de la Colegiul Mihai Eminescu a fost din nou cea a carnavalului veneţian, dar cu o altă organizare. Startul a fost dat de aspiranţii la titlurile de Miss şi Mister care au dansat în haine de epocă spre încântarea publicului care îşi aclamau favoriţii. Un moment mai deosebit a fost cel în care Oana Tăbultoc a cântat cunoscuta melodie "Eminescu" de Doina şi Aldea Teodorovici şi la final a fost numită Miss Bobocel 2011 având o prezenţă scenică extraordinară. La proba de zi, cele 10 perechi au revenit la moda secolului nostru, defilând pe rând pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor. Imediat a urmat etapa îmbrăcămintei sport care s-a încheiat cu un dans în acelaşi stil ce a pus sângele în mişcare concurenţilor emoţionaţi. Următoarea probă din program a fost cea de eleganţă care a culminat spre deosebire de celelalte baluri cu un tango în loc de vals. Coregrafia a fost strategică, perechile înaintând câte două pentru a putea avea loc de mişcări, dar şi pentru a putea fi urmărită graţia şi pasiunea dansului la fiecare dintre cele 10 cupluri. La finalul competiţiei, momentul anunţării câştigătorilor a fost unul de suspans dus la extrem. Timp de aproape jumătate de ora concurenţii au fost rugaţi să tragă de timp cu o defilare în cerc sau cu un moment artistic prelungit. În cele din urmă emoţiile au fost luate de pe umerii participanţilor şi s-au anuţat Miss şi Mister Popularitate, Fotogenie, Telegenie, Dance, Simpatie, Eleganţă, premiile III, II şi în premieră I care nu coincide cu titlul de Miss şi Mister Boboc 2011, ce au fost câştigate de Lucia Rizac şi Liviu Mihai.
Cosmin Agache şi Ovidiu din Săveni la Balul de la Eminescu La capitolul momente artistice organizatorii au ales să includă în program o gamă variată de genuri muzicale de la hip-hop la muzică uşoară, iar de această dată nu s-a apelat la muzica populară. Nelipsite au fost trupele de dans Fashion, Glamour şi Extasy. Cu excepţia Balului Bobocilor, cea mai cunoscută competiţie între licee este cea de teatru. Însă în seara de sâmbătă, intepretarea actorilor din trupa de teatru a lăsat de dorit. Aceştia au ales să facă o piesă de pantomimă şi aparent creaţie proprie. Momentul a fost salvat de echipa de majorete şi mascota care a făcut deliciul publicului din acea seară. Pe scenă au urcat Cosmin Agache, finalist la Românii au talent, cu beatbox şi Ovidiu din Săveni, toboşar, de asemenea concurent la aceeaşi emisiune calificat în etapa a III-a.
Elsa ŞEICA