Noaptea de 27 spre 28 iulie este una care va intra în istorie pentru cetățenii din Avrămeni, pentru cei din tot județul, dar și pentru întreg sportul românesc. Este noaptea din România, dar dimineața din Japonia, în care o botoșăneancă a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo, prima la actuala ediție a competiției supreme din sport.
Simona Radiș (foto dreapta), sportiva de 22 de ani născută în Avrămeni – Botoșani și Ancuța Bodnar, canotoarea din Vatra Moldoviței – Suceava, au câştigat locul 1 în proba de dublu vâsle feminin pe distanţa de 2.000 de metri.
Cele două tinere au reuşit o cursă extraordinară şi au câştigat aurul olimpic cu mai mult de două secunde diferenţă faţă de locul 2.
Noua Zeelandă a trecut linia de sosire după echipajul nostru, iar Olanda a terminat pe locul 3.
Fetele noastre au terminat cursa cu 6.41,03, ceea, ce reprezintă nou record olimpic!
Precedenta performanţă aparţinea Marii Britanii (6:44.33) şi fusese stabilită în 2012, la Londra.
Cele două românce se află la prima lor participare olimpică, sunt duble campioane europene în această probă (Poznan 2020 şi Varese 2021) și vicecampioane mondiale.
Imnul României a răsunat astfel pentru prima dată în Japonia, miercuri dimineață, la Sea Forest Waterway. Este prima medalie de aur pe care România o obține la această ediție a jocurilor olimpice și a doua medalie a lotului românesc, după argintul de la spadă câștigat de Ana Maria Popescu.
Ancuța Bodnar și Simona Radiș au pornit ca mari favorite ale cursei, după ce se clasaseră pe primul loc și în calificări, și în semifinale. Româncele au confirmat și au dominat cursa, având un start bun și conducând detașat de la început. Fetele și-au păstrat ritmul infernal până la final, având un avans uriaș față de urmăritoare.
Simona Radiș confirmă astfel pe deplin încrederea pe care Comitetul Sportiv și Olimpic Român i-a acordat-o la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olpmice, când a fost desemnată portdrapelul delegației Române la Tokyo 2021.
FOTO: ProfiMedia
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Farmacia Anca vă așteaptă la un Halloween de poveste: Dovlecelul care sperie microbelul
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – Mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Mașină proiectată direct în gardul unei case: Șoferul era BĂUT - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
O adolescentă din Botoșani în semifinale la „Norvegienii au talent” - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024