Ca şi în anii precedenţi şi în 2017 Costică Macaleţi şi-a citit discursul de pe câteva hârtii colorate în roşu, galben şi albastru.
Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani a lecturat astfel două minute şi jumătate, pentru ca la final, tot cu ochii pe respectivele înscrisuri, să transmită „La mulţi ani, România, La mulţi ani, români”.
Singura afirmaţie făcută fără să se fi uitat pe foi a fost: „la mulţi ani dragi botoşăneni”.
Înainte de asta, alocuţiunea a abundat în expresii sforăitoare, de la „străfundurile conştiinţei unităţii neamului” la „capacităţile creatoare”.
„Sărbătorim astăzi, uniţi în gânduri şi în simţire, cu toţi cei ce gândesc şi simt româneşte, Ziua Naţională a României. Marea Unire, hotărâtă în cadrul Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, de la 1 Decembrie 1918, poate fi considerată cea mai înălţătoare pagină a istoriei româneşti care a pus bazele României ca stat modern şi prosper.
Măreţia sa constă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale nu este opera nici unui om politic, nici a unui Guvern, nici a unui partid. Este fapta istorică a întregii naţiuni române realizată într-un elan râvnit cu putere din străfundurile conştiinţei unităţii neamului.
Unirea cea mare a permis naţiunii române să-şi pună în valoare energiile şi capacităţile creatoare, marcând o perioadă interbelică de progres şi de afirmare a Statului Român într-un cadru democratic, parlamentar”,
Costică Macaleţi, preşedinte CJ Botoşani.
Şeful CJ-ului şi-a ţinut discursul cu o pălărie căreia nu-i lipsea o pană.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024