”Nu multe spitale de urgență din România au compartimente de neurochirurgie și este o mare realizare”, sunt cuvintele managerului de la Spitalul Județean Mavromati în privința secției de neurochirugie ce a fost înființată recent la nivelul unității medicale.
Corneliu Mihai s-a luptat din răsputeri pentru a-i putea convinge pe cei doi medici neurochirugi să profeseze la Botoșani. A depus de asemenea eforturi și pentru amenajarea și dotarea secției de neurochirurgie de la Spitalul Județean de Urgență.
Iar partea de achiziționare a aparatelor necesare funcționării se apropie de final.
”Pentru desfășurarea activității minime trebuia o trusă pentru operații care s-a achiziționat, în momentul de față mai avem nevoie de o lampă scialitică și am întreprins toate demersurile la minister, sperăm ca luna aceasta să primim fila de buget pentru o masă pentru operație. Este o masă specială pentru neurochirurgie, trebuie să o achiziționăm”
Corneliu Mihai, manager Spitalul Județean Mavromati
La acest moment sunt acordate consultații pacienților cu afecțiuni neurologice însă pe partea de intervenții chirurgicale, personalul medical încă întâmpină dificultăți.
”Sperăm undeva cel târziu la 1 iunie să avem aceste dotări. Practic de la 1 iunie secția să devină 100% funcțională. Și acum sunt o serie de operații care se pot face, pe masa existentă. Dar mai avem nevoie de aparatul de anestezie care este obligatoriu, trebuie să aducem și acest aparat ca să nu cărăm dintr-o sală de operație în cealaltă”
Corneliu Mihai, manager Spitalul Județean Mavromati
Secția de neurochirugie va avea și o siglă gândită de medicul neurochirurg Attila Kiss cu mesajul Labor omnia vincit improbus: ”O muncă perseverentă învinge orice dificultăți”. (G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Bărbat din Botoșani ajuns cu Poliția la spital după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Acord de colaborare cu Ucraina semnat de Doina Federovici în ultima ședință de plen
Oana Sava
Oct 23, 2024
Instrucțiuni pas cu pas pentru montarea anvelopelor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024