Secretarul executiv al PSD Botoşani a făcut vineri un apel către botoşăneni să nu accepte noile contracte de furnizare a apei dacă acestea prevăd facturarea în funcţie de contorul de scară. Gheorghe Vâzdoagă susţine că prin intermediul acestora abonaţii SC Nova Apaserv SA ar ajunge să plătească inclusiv pierderile de pe reţea ale societăţii.
„Din păcate, legislaţia este alături de el, dar toate aceste acţiuni care sunt îndreptate clar împotriva omului de rînd ei vor să le realizeze prin asociaţiile de proprietari. Dacă toate asociaţiile vor refuza să semneze aceste contracte să văd ce vor face cei de la Nova Apaserv”, a declarat consilierul PSD. Acesta s-a plîns că asistăm cu toţii la o inacţiune din partea autorităţilor care pot lua măsuri în aceasta privinţă. Social-democratul a criticat şi faptul că SC Modern Calor SA încearcă să ia bani şi de la oamenii cu centrale de apartament, deşi nu le prestează vreun serviciu.
„Îşi recuperează pierderile pe sărăcia botoşănenilor”
„Să încerce cei de la Modern Calor ca pentru o conductă de apă fierbinte care trece pe sub blocul meu şi pe sub alte 10 blocuri şi care în mod normal trebuie izolată, să mă pună să plătesc între 30-50% din factură este o aberaţie”, a afirmat Vâzdoagă. În opinia acestuia aberaţie o aberaţie o constituie şi obligarea asociaţiilor de a monta noi aparate de măsură a agentului termic la nivel de bloc. „Îşi recuperează pierderile pe sărăcia botoşănenilor”, a concluzionat consilierul municipal PSD.
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – MESAJ important pentru suporteri
Oana Sava
Oct 06, 2024
FAZA ZILEI cu Iftime: Mă duceam să pasc oile / Nu cântă nimeni mama m-a făcut porcar – VIDEO
Oana Sava
Oct 06, 2024
AUR Botoșani NU face alianță la Județ, Simion: Să se spele pe cap – VIDEO
Oana Sava
Oct 06, 2024
Vremea se schimbă radical după ploile din weekend: ANUNȚUL șefei de la „Meteo”
Redacția Botoșăneanul
Oct 06, 2024