Evenimentul este dedicat Sfântului Grigorie Palama, întrucât Biserica Ortodoxă a rânduit ca în cea de-a doua Duminică din Sfântul şi Marele Post al Sfintelor Paşti să fie pomenit acest mare mistic bizantin din secolul al XIV-lea.
Astăzi, 20 martie 2022, la Parohia Dealul Mare din cadrul Protopopiatului Dorohoi, începând cu ora 16.30, se va desfășura o conferință cu tema „Sfântul Grigore Palama - teologul luminii necreate”.
Scopul conferinței, la care sunt așteptați toți enoriașii din Cercul Pastoral Dorohoi, este prezentarea și aprofundarea elementelor principale ale teologiei Sfântului Grigorie Palama, dar și a fundamentelor teologice ale isihasmului.
Duminica a doua din Postul Mare marchează cea de-a doua biruință a Ortodoxiei asupra ereziilor vremii – învățătura despre Harul Dumnezeiesc necreat și despre vederea luminii dumnezeiești, al cărei autor este Sfântul Grigorie Palama.
Într-un cuvânt de învățătură rostit în cadrul acestei sărbători, Părintele Patriarh Daniel explica faptul că lumina aceasta, nevăzută cu ochii trupeşti, „este simbolizată în icoanele ortodoxe prin lumina din jurul capului sfinţilor, numită aureolă sau nimb. Sfântul Grigorie arată în scrierile sale că această lumină nu vine de la soare, ci este lumină necreată care se arată din interiorul sufletului omului rugător unit cu Dumnezeu, întrucât ea vine direct din lumina sau slava Preasfintei Treimi”.
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Cosmin Andrei a depus jurământul pentru al doilea mandat: Să construim un Botoșani modern și prosper
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Băieții de la Vunk au sosit la Botoșani, astăzi au concert – ORA spectacolului – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Oct 27, 2024