La final de evaluare în PSD, apar și primele nume vehiculate în cazul schimbării echipei conduse de Viorica Dăncilă.
Asta nu înseamnă însă că lucrurile sunt bătute în cuie, surse politice declarând pentru Hotnews că există neîntelegeri între PSD și ALDE pe subiectul remanierii.
Social-democrații doresc o rocadă în schema guvernului, iar ministerul Energiei ar fi mărul discordiei. Ministerul aparține celor de la ALDE și aceștia doresc să-l păstreze, însă PSD le-a propus să le dea la schimb Economia.
În calculele făcute însă până acum de social-democrații din tabăra lui Liviu Dragnea, Lia Olguța Vasilescu ar putea prelua portofoliul de la Dezvoltare, deținut în prezent de Paul Stănescu, contestatar al lui Dragnea, în vreme ce portofoliul Muncii ar putea reveni Rovanei Plumb.
Potrivit aceleiaşi surse, postul de vicepremier ar fi pregătit pentru Nicolae Bădălău, iar cel de la ministerul Transporturilor pentru Felix Stroe. Inițial printre cei care-l contestau pe șeful PSD, cei doi au schimbat tabăra înainte de Comitetul Executiv în care lucrurile trebuiau tranșate.
Ecaterina Andronescu ar putea fi recuperată și ea în Guvern, ca ministru al Educației, post liber după demisia lui Valentin Popa. Pe lista remanierii, în locul Ioanei Bran la Tineret și Sport ar putea veni Matei Călin, iar la Cercetare ar putea veni Daniel Breaz.
Surse politice au declarat că Liviu Dragnea l-ar fi convins pe Călin Popescu Tăriceanu să renunțe la susținerea lui Tudorel Toader, o variantă luată în calcul pentru Ministerul Justiției fiind Eugen Nicolicea.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024