Sancţiuni de la jandarmi pentru minoritarii care s-au adunat ieri în curtea Spitalului Judeţean după ce un membru al etniei a suferit un tragic accident.
În data de 27 august 2018, jandarmii au aplicat 20 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 13.300 de lei persoanelor care au tulburat ordinea şi liniştea publică la Spitalul Mavromati. Doi bărbaţi, aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, care s-au luat la bătaie la ora 2.15 în faţa unui magazin non-stop din apropierea intrării au fost sancţionaţi fiecare cu amendă de 1.500 de lei.
Cu câte 2.000 de lei amendă au fost sancţionate două femei care au provocat scandal, au adresat injurii şi au îmbrîncit personalul medical de la Secţia Terapie Intensivă şi Reanimare, în încercarea de a pătrunde într-o zonă interzisă accesului vizitatorilor.
Alte câteva persoane au fost sancţionate pentru consum de băuturi alcoolice şi fumat în curtea spitalului, precum şi pentru constituirea unui grup în vederea săvârşirii de acţiuni contrare ordinii şi liniştii publice şi normelor de convieţuire socială.
"Recomandăm cetăţenilor care pătrund în spital sau în curtea acestuia să adopte o atitudine civilizată, pentru a nu deranja alte persoane şi pentru a permite personalului medical să acorde îngrijirile de specialitate fără a fi întrerupt nejustificat din activitate." transmit reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Ceață densă în Botoșani: Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024