Veşti bune pentru cei care primesc tichete de masă.
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că au început deja demersurile pentru a mări valoarea unui astfel de tichet.
Decizia a fost luată după mai multe discuţii pe care guvernanţii le-au avut cu reprezentanţii sindicatelor în cadrul întâlnirilor pentru dialog social. Astfel, valoarea unui tichet de masă va creşte de la 30 de lei la 40 de lei.
Măsura ar urma să se aplice începând cu data de 1 iulie, scrie observatornews.ro
'Se încheie o săptămână cu decizii importante pentru dezvoltarea României. Am început demersurile pentru a majora valoarea tichetelor de masă pentru angajați la 40 de lei și ne dorim ca noua valoare nominală să se aplice începând cu 1 iulie'',
a scris pe Facebook Nicolae Ciucă.
Ciucă susține că, alături de partenerii de guvernare, a căutat cele mai bune soluții pentru a aduce mai mulți bani la bugetul de stat.
''Trebuie să dăm dovadă de mai multă chibzuință în cheltuirea banului public. Putem administra mai eficient banii publici folosiți pentru bunuri, servicii, autovehicule, mobilier și alte cheltuieli care pot fi mai bine gestionate, dar nu ne vom atinge de veniturile oamenilor'',
a scris premierul.
Tineri avertizați de polițiștii locali după ce s-au „așezat” pe o bancă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Marius Budăi: PSD este garanția creșterii veniturilor românilor!
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Intervenție la lăsarea nopții, muncitorii de la Apă au remediat avaria
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024