Nici cei care suferă de boli cronice nu vor plăti impozit de 10 la sută.
La sfârşitul săptămânii trecute, Guvernul a eliminat impozitarea concediilor medicale pentru părinţii cu copii bolnavi, gravide, pacienţii oncologici şi cazurile care reprezintă urgenţe.
Potrivit Casei Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), anul trecut au fost acordate peste 3 milioane de concedii medicale, cele mai multe chiar pentru categoriile care vor fi scutite.
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că şi pacienții cronici vor fi scutiţi de taxa pe boală, pe lângă cei oncologici, gravide și mame cu copii bolnavi, informează observatornews.ro.
Premierul Marcel Ciolacu
„Am luat o decizie rapidă, pentru că se tot întârzia a se interveni în Parlament pe acest act normativ şi am luat o decizie, nu sunt probleme în ceea ce priveşte bolnavii cronici. Am luat o decizie în Guvern şi am exceptat de la această taxă, cu alte cuvinte, pe cel aflat în concediu medical pentru maternitate, pentru faptul că are copilul bolnav, pentru boli cronice, pentru cancer. Vor avea un venit suplimentar cu această taxă de 10%”
Premierul Marcel Ciolacu a spus luni, la Institutul Clinic Fundeni, că nicăieri în lume sistemul de sănătate nu poate fi ținut fără contribuții.
Marcel Ciolacu
„Am luat o decizie în Guvern și am exceptat de la această taxă, cu alte cuvinte cel aflat în concediu medical pentru maternitate, pentru faptul că are copilul bolnav, pentru boli cronice, pentru cancer, va avea un venit suplimentar cu această taxă, 10%”
El a spus că nu încurajează ca cei care stau acasă să câștige mai mult decât cei de la serviciu.
Doi mastodonți s-au ciocnit pe șosea: Un șofer a rămas încarcerat
Redacția Botoșăneanul
Sep 25, 2024
Patru cetățeni din Centrul Vechi amendați de polițiști după scandalul de seara trecută
Oana Sava
Sep 25, 2024
Femeia piromană depistată la miezul nopții, a dat foc și a fugit
Redacția Botoșăneanul
Sep 25, 2024
Amenzi de peste un milion de euro date de polițiștii botoșăneni
Oana Sava
Sep 25, 2024
Poliția chemată pentru mașini parcate pe locuri concesionate
Redacția Botoșăneanul
Sep 25, 2024