Modul în care s-a înțeles continuitatea acțiunilor din Centrul Istoric al orașului ar putea avea repercusiuni asupra unora dintre salariații de la Poliția Locală și chiar a conducerii.
Ovidiu Portariuc spune că este nemulțumit de cum și-au dus la îndeplinire atribuțiile polițiștii locali și face referire și la una dintre cerințele sale care datează deja de vreo doi ani de zile.
”I-am solicitat de doi ani de zile și am inclus în buget o sumă pentru achiziția și antrenarea unor câini utilitari pentru polițiști pe modelul statelor occidentale. Nu știu de ce nu s-au achiziționat, o să avem astăzi o discuție și dacă lucrurile nu se rezolvă în aproximativ o lună de zile, luăm în calcul inclusiv restructurări și schimbări la nivelul conducerii”, a declarat primarul.
Deocamdată Ovidiu Portariuc spune că nu vrea să ia decizii pripite și va aștepta ședința cu conducerea Poliției Locale pentru analizarea situației de fapt.
”Nu vreau să facă nici o declarație. S-ar putea să existe o problemă de comunicare în cadrul acestui dispozitiv, până nu analizăm problema nu putem noi indica care sunt nemulțumirile. Le cer mai multă fermitate, vom continua acțiunile în acea zonă până când și concetățenii noștri vor înțelege că trebuie să respecte legea”, a mai menționat primarul.
De cealaltă parte și cei care fac mizerie în Centrul Istoric s-au arătat nemulțumiți de acțiunile autorităților. (G.E.)
Sergiu Bălășcău
Nov 01, 2024
Iulius Mall Suceava a dat startul reducerilor de până la 70%, de Black Friday
Oana Sava
Nov 01, 2024
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024