Pe lângă eliminarea sau modificarea taxei de liberă trecere, transportatorii botoșăneni care au avut o ședință la Primăria Botoșani au mai avut și alte cerințe.
Una dintre acestea a fost privitoare la locurile unde li se permite să oprească în municipiu. Și anume doar trei locații, respectiv singurele autogări autorizate unde pot debarca călătorii ce vin din curse interjudețene.
”E o problemă complicată, poate nu sunt eu afectat direct ca și operator, urmează să mai discut cu colegii, este nevoie într-adevăr, sunt câteva stații extrem de importante dar nu putem ajunge la ele, pentru că s-au desființat acum un an de zile. Piața Mare este foarte importantă chiar și pentru transportul interjudețean, zona Gării sau cea a Stadionului Municipal”,
Marian Apetrei, liderul transportatorilor din Botoșani
În prezent în stațiile pentru transportul în comun din municipiu opresc doar microbuzele societății Microbuzul. În cazul în care există botoșăneni care vin din județ, potrivit reglementărilor legale, aceștia sunt lăsați la marginea orașului de unde ar trebui să apeleze la un alt mijloc de transport.
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024