Mitropolia Moldovei şi Bucovinei organizează un concurs mai puțin obișnuit.
Astfel, se organizează concurs de ocupare pentru postul vacant de preot militar în cadrul Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” - UM 01251 - din Botoşani, judeţul Botoşani.
Este vorba despre un post de preot de garnizoană categoria I, asimilat gradului de maior.
Potrivit reglementărilor Sfântului Sinod, pentru ocuparea unui post de preot în structurile militare se prevede ca pentru fiecare post vacant să existe cel puţin doi candidaţi.
„Aceştia trebuie să fie preoţi cu minimum 2 ani vechi în activitatea pastorală, să fie absolvenţi de Teologie Pastorală, cu media minim 08,50 şi vârsta cuprinsă între 25 şi 35 de ani, cu ţinută morală şi situaţie canonică ireproşabile”,
reprezentanţii Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Dosarele pot fi depuse până pe 17 septembrie, iar concursul propriu-zis va fi organizat în termen de 15 zile de la încheierea perioadei de înscriere.
Printre documentele care se cer la dosarul de înscriere se află și Binecuvântarea eparhiei în cuprinsul căreia se află postul vacant, dar și certificatul de competență pentru limba engleză (nivel mediu) și certificatul de competență operare pe calculator.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024