În 22 iulie, se împlinește un an de la trecerea în neființă a lui DanLucinescu, prozator, memorialist, dar și deținut politic care a trecut prin malaxorul gulagului comunist, rămânând vertical, chiar dacă a fost supus unor torturi greu de imaginat

Născut în Botoșani pe 21 mai 1927, Dan Lucinescu a urmat Școala de Zbor de la Sânpetru, Liceul Militar „Ștefan cel Mare” din Cernăuți, înscriindu-se apoi la Școala Militară de Ofițeri, la care a trebuit să renunțe în 1945. În același an, s-a înscris la Facultatea de Matematică și Facultatea de Fizică-Chimie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde însă este student doar până în 1948, când, în urma legăturilor pe care le avea cu legionarii din Moldova, este arestat și condamnat la 15 ani de muncă silnică, fiind închis, până în 1963, la Târgu Neamț, Galata, Iași, Suceava, Jilava, Pitești, Gherla, Aiud. A fost supus la chinurigroaznice: după ce ajunge la Suceava, încearcă să se sinucidă de teamă că, sub tortură, ar putea să-i divulge pe colaboratorii rămași în libertate; în urma bătăilor, i se cangrenează talpa stângă; la Pitești, este ținut o iarnă întreagă dezbrăcat și cu geamul deschis, este torturat continuu timp de câteva luni, lovit în cap până își pierde cunoștința; în august 1951 este transferat la Gherla, iar în 1955 ajunge la Aiud, unde se află până la eliberare (1963). În perioada detenției, întreaga familie i-a fost supusă represaliilor: tatăl – trimis în domiciliu forțat; mama și una dintre surori – închise; altă soră a trebuit să abandoneze facultatea; averea – confiscată.

Toate chinurile prin care a trecut au fost descrise mai târziu în cartea Jertfa (1997): „Bătaia cu ciomegele, cozile de mătură, bocancii, pumnii era alternată pentru cei ce se prăbușeau în stare semiconștientă cu așezarea într-o poziție fixă. /…/ În aceste condiții toată existența noastră era o concentrare spre cer. /…/ Este posibil ca unii să fi supraviețuit, fără a mai fi oameni întregi din punct de vedere fizic niciodată”.

După eliberare, Dan Lucinescu s-a angajat sudor la Șantierul Energo Montaj București. A reușit să-și reia studiile abia în 1975, brevetând ulterior mai multe invenții în țară și în străinătate și publicând peste 300 de lucrări tehnice.

În afară de cartea de mărturisiri Jertfa, a scris proză istorică și literatură de călătorie:Lupta (1997); Întoarcerea din neguri: 1963-1987 (1998); Prin Europa: din Scandinavia în Pontul Euxin (1998); Spre război: 1939-1941 (1998); Voievodul (1998); Ștefan cel Mare și Sfânt (2002). Este autorul biografiei Părintele Arsenie Boca, un Sfânt al zilelor noastre (2009).

Toate cărțile lui Dan Lucinescu sunt omagii aduse demnității umane, sacrificiului în numele neamului, suferinței ca formă de purificare. În Voievodul, este evocată figura lui Mihai Viteazul (pe câmpul de luptă, alături de familie și prieteni, în marile cancelarii europene), care, de-a lungul anilor, a devenit simbol al unității poporului român. Imaginea conducătorului ce se jertfește pentru poporul său este reluată și în Ștefan cel Mare și Sfânt. „Scurgerea inexorabilă a vremii și implicit evoluțiile permanente ale societății, afirmă Dan Lucinescu, antrenând mentalități și optici specifice, nu a estompat întru nimic nimbul de glorie al marelui Voievod, care este nemuritor, și nici pe cel al marelui Ștefan, în mintea și sufletul poporului pe care cei doi l-au servit până la sacrificiul suprem”.

Lupta și Spre război sunt cărți despre demnitate, dar și despre suferință, cu eroi ai istoriei moderne, „inteligenți, buni strategi, curajoși, viteji, cu credință în Dumnezeu, cu un bun și sănătos simț al umorului și un profund spirit de sacrificiu și dăruire”. Imaginea crudă a războiului este descrisă răvășitor:

„Tancurile rusești se apropiau vijelios, dar colonelul tăcea, împietrit. Toți îl urmăreau încordați. Dădu ordin să le regleze tirul la 30 de metri. Le părea o nebunie, rușii îi vor sfărâma sub șenile. Într-o nemișcare de moarte, toate tunurile antitanc așteptau ordinul de tragere. Rușii erau convinși de victorie. Atunci răsună, ca un tunet, glasul colonelului Oprin:

– Foc!

Douăzeci de tunuri au tras simultan în namilele de oțel de la mică distanță. Efectul a fost înfiorător. Tancurile veneau pe cinci coloane. Fiecare tun și-a atins ținta, în câteva secunde, 20 de tancuri rusești fiind fie în flăcări, fie răsturnate. Doar trei au reușit să scape.

Era alb ca varul, iar din ochi îi țâșneau flăcări. Convocă toți comandanții de baterii, care se aliniară în fața lui. Li se adresă:

– Aceste tancuri sunt lumânările aprinse de noi pentru morții din bateria nr. 2 la Herța. Să păstrăm un moment de reculegere! /.../

În noaptea de 19 mai 1944, în jurul orei 23, aproape o mie de bombardiere americane se năpustiră asupra Bucureștiului. O bună parte a capitalei era un rug de flăcări. În zona Gării de Nord totul era un infern. Intră pe Calea Griviței. Ambele părți ale străzii ardeau, iar șinele de tramvai erau aruncate în sus și contorsionate, cu gropi mari de bombe la fiecare pas. Căldura era mare, însoțită de fum. Nu a văzut până în Chitila niciun om. El era ca un strigoi, cu limbi de flăcări în jur și cu grinzi ce se prăbușeau peste tot. Era conștient de importanța momentelor pe care le trăia. Dorea să rămână lucid și pe cât posibil să memoreze cât mai mult din tot ce vedea în acea noapte. Multă vreme îi apărea în fața ochilor imaginea kilometrilor de clădiri în flăcări, unele prăbușindu-se spre el, în mijlocul șoselei. Mulți oameni au ars de vii pe Calea Griviței”.

Dan Lucinescu este un autor care trebuie citit și recitit. Cărțile lui – la fel ca biografia – prezintă demnitatea unei generații care a reușit să supraviețuiască și să renască prin credința în idealurile pe care nu le-a trădat, chiar dacă întreaga ei existență a fost o permanentă stare între viață și moarte.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: