Şi cum obrăznicia politică nu are leac, acelaşi individ s-a vrut susţinătorul artelor plastice. A trimis o scrisorică, prin acelaşi intermediar electronic, pictorului
Ştefan Râmniceanu, care a revenit în România după două decenii petrecute peste hotare. Limbajul folosit de premier în epistolă este unul ce ne aduce aminte de
Ion Iliescu:”E un semn mobilizator şi de curaj dat oamenilor valoroşi”. Marele pictor i-a răspuns într-o doară:
„Dacă iese Victor Ponta preşedinte, plec din nou din ţară”. De asemenea, după ce i-a smuls artistului
Radu Beligan câteva cuvinte de laudă privind candidatura sa la prezidenţiale, marele actor a fost luat la refec de
Andrei Pleşu şi de
Gabriel Liiceanu reproşându-i-se atitudinea slugarnică pe care a avut-o faţă de Ceauşeşti. Umilinţa la care a fost supus nonagenarul actor îşi are originea tot în nesăbuinţa lui
Victor Ponta. Drept e că nu prea sunt artişti care să-şi ataşeze benevol numele de un plagiator. Pentru un creator, plagiatul este o mare ruşine. Este de ajuns să ne amintim cum a fost izolat prozatorul Eugen Barbu de tagma scriitorilor pentru o asemenea faptă. Ba mai mult, a fost pus în discuţie şi în CC al PCR de însuşi Nicolae Ceauşescu, asta se întâmpla pe la începutul anilor 1980.
CITEŞTE ŞI:
SCRIE SCRIITORUL despre prea mulți și... prea mincinoși
Acum, lui
Victor Ponta i s-a găsit şi-un schelet în dulap, e fosila agentului SIE, deshumată de preşedintele Traian Băsescu zilele trecute pe un post de televiziune. Nu ar emana un damf atât de otrăvitor dacă premierul nostru şi-ar recunoaşte gradul de fost ofiţer sub acoperire. Ar fi fost o scuză plauzibilă, poate că aşa înţelesese el, la acea fragedă vârstă, să-şi servească patria şi să… performeze profesional. Pe scena politică e trafic intens, zilnic au loc ambuteiaje, se ciocnesc candidaţii ca popicele. Se inflamează spirite, sar scântei, larma e mare, spectacolul e pe gratis. Singurul lucru bun e că nu se percepe taxă, din contra, a început să se arunce cu mititei, cârnăciori şi alte pomeni electorale. Premierul a deschis teşchereaua statului şi aruncă cu mărunţiş în stânga şi dreapta, pensionarii şi bugetarii sunt cei mai răsfăţaţi. Numai că puţini sunt cei care înţeleg că gesturile lui
Victor Ponta sunt doar iluzii şi simple scamatorii electorale.
CITEŞTE ŞI:
Prefectul și tărășenia cu primarul de Unţeni: Riscam să fiu sancţionat penal
La
Botoşani scenariul e acelaşi, pesediştii nu scot o vorbă despre agentul 007 PSD. Sunt convins, d-na
Doina Fedorovici, la cât de loială este partidului şi ideologiei social-democrate, ar fi dispusă să-şi asume anatema ce-i apasă imaginea liderului de la Bucureşti, numai dacă i s-ar da mai multe explicaţii privind cuvântul „anatemă”.
Andrei Dolineaschi îi tratează pe dorohoienii lui cu aceeaşi absenţă precum a făcut-o în ultimii 7 ani. Atenţie, deputatul nostru a devenit
„întâia persoană de protocol guvernamental”, un fel de ospătar de… palat.
Andruşka, ori de câte ori e nevoie, se face moviliţă în faţa premierului, a fost dispus să coparticipe la declaraţia mincinoasă de avere a premierului, asumându-şi rolul de copilot la un Mitsubishi de mâna a doua, prima mână fiind a celuilalt purtător de raniţă goală,
Dan Şova. În această perioadă, chiar dacă s-ar inaugura şi-o moară de măcinat vânt, toţi politicienii ar bâzâi în jurul ei precum muştele în preajma hoitului. Primul ar fi „echidistantul”
Costică Macaleţi. Nu-i prima dată când prin rostirile lui savante şi imparţiale electrizează masele, dând gravitate adunării (Sîc!).
Lucian ALECSA