Ministerul Educației propune un nou calendar al probelor scrise de la Bac 2019.
Acestea s-ar putea desfășura în iulie, iar competențele în iunie. Experți în Educație și reprezentanți ai asociațiilor de elevi susțin că un astfel de calendar i-ar dezavantaja pe elevi, existând posibilitatea chiar să le scadă performanţele.
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) a participat, joi, la şedinţa Comisiei de Dialog Social din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, pe ordinea de zi aflându-se aprobarea ordinelor de ministru pentru desfăşurarea examenului de Bacalaureat şi a Evaluării Naţionale, alături de calendarele aferente acestora.
"Constatăm cu dezamăgire faptul că în forma de calendar propusă de reprezentanţii MEN probele scrise ale Bacalaureatului se vor desfăşura în perioada 1-4 iulie, urmând ca rezultatele finale să fie publicate pe 13 iulie. Atragem atenţia asupra faptului că temperaturile în această perioadă sunt foarte ridicate, desfăşurarea examenului în astfel de condiţii fiind dificilă pentru elevi, rezultatele lor putând fi afectate major", se arată într-un comunicat, citat de Antena 1, semnat de Asociaţia Elevilor din Constanţa, Călăraşi şi Maramureş.
Calendarul propus de Ministerul Educației:
27 - 31 mai 2019 Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen
31 mai 2019 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a
3 - 4 iunie 2019 Evaluarea Competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba română - proba A
5 - 6 iunie 2019 Evaluarea Competenţelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă - proba B 7,
10* - 11 iunie 2019 Evaluarea Competenţelor digitale - proba D
12 - 13 iunie 2019 Evaluarea Competenţelor lingvistice într-o limba de circulaţie internaţională - proba C
1 iulie 2019 Limba şi literatura română - proba Ea) - probă scrisă
2 iulie 2019 Limba şi literatura maternă - proba Eb) - probă scrisă
3 iulie 2019 Proba obligatorie a profilului - proba Ec) - probă scrisă
4 iulie 2019 Proba la alegere a profilului şi specializării - proba Ed) - probă scrisă
8 iulie 2019 Afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 12:00 - 16:0)
9-12 iulie 2019 Rezolvarea contestaţiilor
13 iulie 2019 Afişarea rezultatelor finale
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024