Codul Rutier va suferi modificări importante în 2020, iar cea mai importantă se referă la cei care vor să obțină un permis de conducere.
Viitorii șoferi sunt obligați să aibă cel puțin 10 clase. Modificarea nu se aplică încă, ci va intra în vigoare începând cu 1 iulie 2020.
Începând cu acea dată, toți românii care își vor dori să obțină un permis de conducere vor fi obligați să demonstreze că au terminat cel puțin 10 clase.
În caz contrar, ei nu vor putea face școala de șoferi și nici să susțină examenul pentru obținere a permisului.
Tot din acest an, o altă modificare a Codului Rutier prevede faptul că persoanele în vârstă vor fi obligate să facă mai des controlul medical. Astfel, doar cei care vor obține acordul medicului își vor putea păstra permisul de conducere, scrie Observator.
Noile reglementări ale Codului Rutier prevăd și suspendarea permisului pentru 30 de zile în cazul șoferilor care sunt prinși în timp ce vorbesc la telefon și comit și o altă contravenție (spre exemplu: nu poartă centura de siguranță, nu acordă prioritate, depășesc limita de viteză, etc.).
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Noaptea aceasta trecem la ora de iarnă: De ce NU renunțăm la schimbarea orei
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Ceață densă în Botoșani: Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024