Prim-ministrul Florin Cîţu a anunţat luni dimineaţă prelungirea stării de alertă, dar şi renunţarea la o parte din restricţii, care “nu mai au sens”.
Florin Cîţu a anunţat luni, într-o conferinţă de presă, prelungirea stării de alertă. El a precizat, însă, şi că o parte din restricţiile aflate în prezent în vigoare vor fi eliminate, deoarece “nu mai au sens”, menţionând în acest context cele referitoare la staţiunile de schi.
Potrivit unor surse din Guvern, ar fi vorba, printre altele, de redeschiderea piscinelor interioare, de eliminarea limitei de 30% şi 50% din baruri şi restaurante şi de o regulă prin care la incidenţe de 3 până la 7,5/1000, în aceste localuri vor avea acces doar persoanele vaccinate, testate sau care au avut COVID-19 în ultimele 6 luni.
De asemenea, ar putea fi permise din nou evenimente cu mai mult de 20 de persoane dacă acestea sunt testate, vaccinate sau imunizate.
În ce priveşte industria hotelieră, s-ar putea elimina complet limitarea gradului de ocupare.
Alte propuneri ar viza măsuri ce se vor implementa odată cu atingerea unui anume grad de vaccinare într-o regiune sau judeţ.
Astfel, la un grad de vaccinare de 50% s-ar putea renunţa la obligativitatea purtării măştii în aer liber şi la restricţiile pe timp de noapte. Dacă gradul de vaccinare va atinge 70%, s-ar putea renunţa la obligativitatea purtării măştii în spaţiile publice.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024