Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală.
Un bărbat în vârstă de 38 de ani nu a găsit ceva mai bun de făcut în seara zilei de miercuri, 16 septembrie, decât să înțepe cauciucul unui microbuz de transport călători, în urma unei discuții în contradictoriu cu conducătorul auto.
Faptul că șoferul se afla la volan și în microbuzul parcat în apropierea Bazarului erau câțiva călători nu l-a oprit câtuși de puțin din acțiunea sa, fiind necesare două lovituri cu un cuțit pe care l-a scos din buzunar pentru a străpunge grosimea anvelopei.
Un echipaj de jandarmi l-a observat exact în momentul în care a aplicat cele două lovituri cu cuțitul, bărbatul fiind prins în scurt timp, după o urmărire de aproximativ 50 de metri.
Jandarmii i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,distrugere" și ,,port sau folosire fără drept de obiecte periculoase", dosarul cu actele procedurale fiind înaintat pentru competentă soluționare către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
BNR lansează o nouă monedă: CUM arată și ce valoare are
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Un botoșănean a câștigat 800 de euro după un concurs la radio
Diana Arici
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Lupta partidului AUR împotriva consecințelor acțiunilor oamenilor politici din Romania
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024