Caz dureros într-o localitate din Botoșani din cauza unor părinții care după ce beau, adică aproape zilnic, se ceartă până îi aud și vecinii. Ceea ce este trist este că doi copii mici sunt martorii frecvenți ai acestor scene.
Se întâmplă în comuna Hănești unde joi, doi copii cu vârste de 2, respectiv 3 ani au ajuns în grija statului. Au fost luați de acasă din cauza faptului că scandalurile și bătăile la ei în casă erau nelipsite. Iar cei care au făcut au fost reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC).
„Am trimis mașina să-i aducem la Centrul de Primire în Regim de Urgențe. Copiii aceștia nu pot fi lăsați în familie, există acolo un mediu defavorizat, părinții consumă alcool, scandaluri, bătăi. Ne-au sesizat și vecinii”,
Alexandru Colbu, director adjunct DGASPC.
Acest caz a fost în atenția autorităților de mult timp. În trecut mama cu cei doi copii au mai stat în Centrul Maternal „Micul Prinț”.
„Măsura a fost revocată pe baza angajamentului tatălui copilului că lucrurile vor decurge bine, Primăria și-a luat obligația să-i monitorizeze. Din monitorizare a rezultat că părinții nu și-au revenit, vecinii la fel ne-au sesizat că sunt probleme și atunci noi am intervenit. E vorba de doi copii mici, nu putem lăsa lucrurile așa”,
Alexandru Colbu, director adjunct DGASPC.
Tatăl copilului s-a opus acestei măsuri însă reprezentanții DGASPC au mers în instanță pentru a obține ordonanța președențială. Iar joi copiii au fost luați de lângă părinți.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024
ACUM: PSD-iștii au dat startul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Primarii adunați în Piața Revoluției pentru microbuzele școlare electrice
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024