Paştele este un excelent prilej pentru reîntoarcerea în sânul familiei şi de a petrece clipe speciale alături de cei dragi. Artiştii aflaţi mereu în lumina reflectoarelor îşi doresc, la fel de mult ca noi ceilalţi, ca de sărbători să fie lângă familie şi aproape de cei care contează cu adevărat în vieţile lor.
Cu această ocazie, botoşăneanca Francisca Andreea Dulceanu ne-a împărtăşit planurile pentru Sărbătorile Pascale din acest an şi ne-a dezvăluit ce obiceiuri respectă cu sfinţenie în această perioadă.
Artista din Botoşani ţine foarte mult la tradiţii şi sărbătorile în familie sunt cele mai importante pentru ea, petrece întotdeauna Paştele alături de cei dragi, într-o atmosferă specială.
„Paştele, pe lângă puternica semnificație religioasă, Învierea Domnului, pentru mine este un prilej de a petrece timp alături de familie și de a ne încărca bateriile.”
Referitor la perioada dinaintea Paştelui, îndrăgita artistă spune că nu respectă întru totul dogmele bisericeşti dar încearcă pe cât posibil să ţină măcar câteva zile post înainte de marea sărbătoare.
„Cu postul, spre rușinea mea, la mine e mai greu însă încerc să țin măcar o perioadă. Consider că, orice post, pe lângă semnificația religioasă, are și un rol foarte important și anume o detoxifiere a organismului și a sufletului. Însă mai importante decât alimentele consumate, consider că sunt faptele și calitatea de a fi uman.”
Deşi e o fire tradiţionalistă, frumoasa brunetă nu respectă chiar toate obiceiurile Sărbătorii Pascale dar există un lucru la care ţine morţiş:
„Nu pot să spun că respectăm cu sfințenie o anumită tradiție, în afară de faptul că nu consumăm nimic din ouă, pască și cozonac înainte de a fi sfințite în noaptea de Înviere, însă știu că toată lumea din casă este ocupată cu curățenia și prepararea bucatelor tradiționale, iar atmosfera din casă este una unică, pentru că avem o familie mare, frumoasă și foarte unită.”
Vopsirea ouălor, una dintre cele mai simbolice tradiții care marchează Învierea Domnului, se face tot în familie:
„Ouăle le pictam, le facem frumoase, încondeiate pe diferite culori, însă cele roşii primează”.
De pe masa de Paşti nu lipsesc alături de bucate tradiţionale, ouăle roşii, pasca şi cozonacul. Francisca exclude mielul din meniul său, pentru căpur şi simplu nu suporta acest tip de carne.
„Eu să fie clar nu pot consuma carne de miel, nu am consumat nici când eram copil, nu pot sub nici o formă! Pe lângă faptul că îmi este drag animalul în sine, eu nu pot face o sărbătoare din tăierea unui animal. Deci bucatele pentru mine sunt simbolice: ouăle roșii, pasca și cozonacul.”
Sărbătorile Pascale o vor prinde în ţară dar şi în…Dubai.
„În noaptea de Înviere voi fi la Biserica Sfinţii Voievozi iar în primele două zile de Paște voi fi acasă, cu familia noastră, așa cum obișnuim în fiecare an. A treia zi vom pleca în Dubai pentru a filma în cadrul unui Reality Show al unuia dintre nașii noștri de cununie, Eduard Irimia, omul care a fost mereu și un sprijin în carieră mea. Totodată în acele zile cât voi fi acolo am programate câteva sesiuni în studio-uri, multe evenimente la care voi participa în calitate de invitat dar și de artist, iar când ne întoarcem revin la pregătirile pentru nuntă și la piesele mele de aici pe care intenționez să le lansez pe toată perioadă verii. Se anunța un an nebun!” ne-a spus zâmbind frumoasă brunetă .
Cântăreaţa cu origini botoşănene pregăteşte mari surprize fanilor, aceasta își va schimba complet stilul muzical şi va veni cu un pachet nou de melodii.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Declarația zilei 31 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 31, 2024
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
„Căutând armonia” într-o expoziție de pictură la Galeriile de Artă: Intrarea este liberă
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
O femeie de 35 de ani, mamă a doi copii, s-a înjunghiat cu un cuțit în abdomen
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024