Ziua de miercuri, 27 martie 2019 va rămâne o amintire extrem de tristă pentru o familie din Botoșani, care a fost nevoită să-și părăsească locuința din cauza focului.
De pe strada Pușkin, în jurul orei 9:30 se ridica un fum negru și gros spre cer. Ardea o casă atât de puternic încât toți trecătorii rămâneau pironiți locului. Ce se întâmpla era greu de crezut.
În interiorul casei erau trei copii împreună cu mama lor. Ei au fost cei care au sunat disperați de trei ori la 112, pentru că vedeau că din cauza vântului puternic flăcările cresc cu repeziciune. Și parcă secundele au devenit ore, până să vadă prima mașină de pompieri.
Ionuț, Diana și Vlad, împreună cu mama lor nu au avut putere să iasă din casă singuri. Au suferit un atac de panică, iar pompierii botoșăneni i-au scos în brațe pe ieșirea din spatele casei.
Speriați, înfrigurați și cu lacrimi în ochii nu au avut timp să-și ia câteva lucruri. Au fost salvați de pompieri în haine de casă și duși de urgență în interiorul ambulanței SMURD. Le-a fost acordat primul ajutor și au fost înveliți cu pături, deoarece tremurau de frig.
După aproape o oră femeia s-a întors plângând la locuința în care stătea în chirie.
”Nu mai știu unde să mă duc. Noi stăm acolo în casă cu chirie. Casa aceea a fost bătrânească, noi am refăcut-o din nou și am plătit eu, poate să spună dl Gornea, că el știe că am plătit noi tot ca să plecăm de la ghetouri, că nu puteam să stăm la ghetouri. Am trei copii, s-au îmbolnăvit toți trei de hepatită, sunt țigani, vorbesc urât. Am spus, nu mai îmi dați acolo că nu mai vreau.(…)Bărbatul meu este plecat în Germania. Nici lumină nu aveam, stăteam vai de capul nostru,”
Ne-a spus doamna Rodica, locatara casei care a luat foc
Până când va primi o nouă casă, botoșăneanca și cu copiii săi de 11, 16 și 18 ani vor rămâne la o rudă, o verișoară a femeii.
Reprezentanții SC Locativa SA vor încerca să găsească în cel mai scurt o nouă locuință.
”În aceste cazuri ca să nu-i lăsăm pe drumuri trebuie să găsim de urgență un loc de cazare în primul rând pentru familia care are copii. Titularul de contract care de fapt de la el a pornit totul, din discuții deocamdată, să vedem și ce punct de vedere au cei de la pompieri, o să vedem în funcție de locurile care sunt disponibile să le alocăm locuințe. Problema se poate rezolva în câteva zile, ”
Florin Gornea, director general SC Locativa SA.
În partea din față a casei stătea vărul femeii, un bărbat de 52 de ani, care la izbucnirea incendiului nu era acasă. Acesta se pare că este vinovat de producerea incendiului. Însă nu a aprins locuința din inconștiență ci pentru că a vrut să facă mai multă căldură. Cum lemnele s-au terminat, bărbatul s-a gândit să pună pe foc un cauciuc, în speranța că poate ar arde mai mult. Efectul a fost însă unul devastator.
În urma investigațiilor făcute de pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Botoşani s-a constatat că focul a izbucnit din cauza unei sobe supraîncălzite. Au fost salvate bunuri în valoare de 300.000 de lei, însă altele în valoare de 20.000 nu au mai putut fi recuperate.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sergiu Bălășcău
Nov 01, 2024
Iulius Mall Suceava a dat startul reducerilor de până la 70%, de Black Friday
Oana Sava
Nov 01, 2024
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024