Zeci de persoane au fost legitimate, polițiștii au tras pe dreapta mașini și au verificat agenți economici.
La data de 4 august 2021, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, au acționat în municipiul Dorohoi pentru prevenirea și combaterea infracționalității stradale, precum și a prevenirii violenței domestice.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 40 de persoane, controlate 23 de autovehicule și verificate 14 unități economice.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 1.400 de lei, pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Au fost, de asemenea, distribuite pliante şi afişe în vederea informării populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului şi a persoanei, realizate în cadrul parteneriatului derulat de IPJ Botoşani cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică – Consiliul Judeţean Botoşani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024