Se pare că șoferii botoșăneni nu acordă prioritate autospecialelor de intervenție. Lucrul acesta a fost depistat de polițiștii Serviciului Rutier, care au participat la o acțiune.
Miercuri, 13 februarie 2019 Inspectoratul pentru Situații de Urgență Nicolae Iorga Botoșani a organizat un exercițiu pe raza municipiului Botoşani, precum şi pe raza localităţilor Ştefăneşti, Flămânzi şi Truşeşti, ce a avut drept scop verificarea modului în care conducătorii auto acordă prioritate de trecere autospecialelor cu regim prioritar.
Prin prezenţa activă a poliţiştilor în teren s-a urmărit conştientizarea participanţilor la trafic cu privire la necesitatea respectării semnalelor acustice şi luminoase ale autospecialelor de intervenţie şi prevenirea implicării acestora în accidente rutiere.
Poliţiştii rutieri reamintesc conducătorilor auto că neacordarea de prioritate autospecialelor care circulă cu semnale acustice şi luminoase în funcţiune constituie contravenţie şi se sancţionează cu 4-5 puncte amendă şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
Pe timpul exerciuţiului desfăşurat, poliţiştii au sancţionat contravenţional, pe drumul european DE 58 de pe raza oraşului Flămânzi, un bărbat de 72 de ani care nu a acordat prioritate de trecere autospecialelor de intervenţie.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Iftime vrea să readucă un fotbalist vândut la FCSB: Mă pun la coadă pentru el
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Ceață densă în Botoșani: Meteorologii au prelungit CODUL GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024