Conceptul acestui tip de eveniment susţine, în primul rând, buna dispoziţie într-un cadru relaxant pentru public.
Sâmbătă, 14 august, ora 18.00, la Ipotești are loc cea de-a XII-a ediție a Festivalului Naţional de Muzică Folk pentru Copii şi Tineret ”Seri melancolice eminesciene” categoria concurs individual.
Cele unsprezece ediții, desfăşurate în perioada 2010 – 2020, au reprezentat un real succes. Sub egida acestei manifestări s-au reunit anual peste 70 de copii şi tineri din toate regiunile ţării, uniţi de aceeaşi pasiune: muzica folk.
Accentul se pune pe partea de concurs şi spectacol, accesul fiind gratuit pe toată durata evenimentului.
Este primul şi singurul festival de muzică folk pentru copii din România. La acest festival, copii şi tinerii talentaţi îşi pot prezenta talentul şi compoziţiile proprii în faţa unui juriu competent de talie naţională.
Festivalul este organizat de Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii Mihai Eminescu și FJTBT - Fundația Județeană pentru Tineret Botoşani.
Proiectul festivalului este realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Botoșani.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Militar din Botoșani, cel mai bun trăgător la categoria soldați gradați profesioniști
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024