În cursul anului când salariații din Primăria Botoșani au făcut grevă, primarul Cătălin Flutur le-a transmis că nu le poate oferi majorări salariale pentru că bugetul nu-i permite acest lucru. Ulterior a fost obligat prin lege.
În primă fază, salariile funcționarilor au fost majorate fără semnătura lui Cătălin Flutur. A doua oară Legiuitorul a lăsat la latitudinea consiliilor locale stabilirea nivelului salarial.
În ambele cazuri a fost vorba despre inițiativă social democrată iar la momentul actual, primarul municipiului spune că așteaptă să vadă cum aceiași social democrați vor trebui să dea explicații pentru faptul că ar urma să crească și taxele și impozitele locale.
„Când am încercat să îmi impun punctul de vedere și chiar am primit și câteva adrese prin care se spunea: CL este cel care decide nivelul salariilor, atunci am dat bine pentru 700 de oameni cât lucrează în subordinea Primăriei. Acum nu știu cum o să se întâmple că trebuie să dea bine pentru 100.000 de locuitori ai municipiului Botoșani. Că, na, orice faptă are și o răsplată în final”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
La nivelul la care sunt acordate în prezent, Cătălin Flutur spune că aceleași salarii nu vor putea fi menținute și anul viitor.
Pentru că de disponibilizări nici nu poate fi vorba și, mai mult decât atât, tot Legiuitorul spune că salariile sunt acordate în limita bugetului.
”Salariile din Primăria municipiului Botoșani, a celor din aparatul propriu, al celor care lucrează în instituțiile din subordine, nu pot fi acoperite sub nici o formă pentru anul 2018 la nivelul care este acum. Pentru anul acesta am găsit soluții și ne-am descurcat. Pentru anul viitor, sigur nu. Nu dau o veste bună colegilor mei, indiferent de câte economii am încerca să facem”,
Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani
În fine, edilul șef a enumerat din nou obligațiile municipalității de a menține funcțional iluminatul public, de a curăța străzile sau de a suporta cheltuielile cu căldura în școli.
”Greu de a vorbi în acest context de cheltuielile de dezvoltare”, a previzionat cumva anul 2018 din acest punct de vedere, Cătălin Flutur.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
(P) Tot ce trebuie să știi despre centralele termice pe lemne - avantaje, alegere, beneficii
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
(P) Strategii de marketing personal pentru modelele de videochat
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024
Laborator de la „Mavromati” lovit de ghinion, concurs ratat pentru încă un post
Oana Sava
Oct 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 29, 2024