Botoșăneni care lucrează la stat ar putea primi salarii mai mari cu 30% în următorii cinci ani. Ministerul Muncii lucrează la modificarea Legii salarizării unitare a bugetarilor, în așa fel încât aceștia să încaseze lunar mai mulți bani.
Documentul a fost prezentat de ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru, reprezentanților sindicatelor, de la care se așteaptă un răspuns în următoarele zile.
Ministerul vrea ca pentru creșterea salariilor să regândească anumite structuri pentru creșterea eficienței, prin debirocratizare. De asemenea, reforma nu vizează tăierea sporurilor, ci doar simplificarea logicii acestora și încurajarea performanței. Principiul de bază este că sistemul de salarizare se bazează pe salariul de bază, iar sporurile se adaugă marginal la acesta, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Eskape.
Sporurile se consolidează în două mari categorii: sporul de condiții: în suma nominală — nu se vor mai da sporuri procentuale raportate la salariul de bază (se elimina discriminarea la condiții de muncă egale, sporuri inegale); sporul de performanță: până la 30% din salariul de bază. Ponderea sporului în câștigul net va fi mai mică la funcțiile de execuție decât la cele de decizie, pentru echitate.
„Am lucrat cu Ministerul Finanțelor pentru a vedea sustenabilitatea în materie de alocări financiare pentru perioada următoare și am venit cu o propunere de anvelopă de 14 miliarde de lei pentru perioada până în 2021, ceea ce ar însemna o creștere a masei salariale totale în sectorul public de 29,1%”, a declarat ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru.
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Maraton de filme care îți dau fiori, de Halloween, la Happy Cinema Botoșani!
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
CLIPUL ZILEI: Comandantul Garnizoanei Botoșani, urări la ceas aniversar
Oana Sava
Oct 25, 2024