În luna noiembrie 2020 a izbucnit un scandal uriaș la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, cu ramificații și în instituții din Botoșani.
Salariile de bugetar ale angajaților de la Direcția de Permise Auto sunt ținute la secret pe baza unei legi imorale votată de fosta coaliția PSD-ALDE.
În 2020 a izbucnit un scandal uriaș la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava. Aproape 70 de percheziții au avut loc spre sfârșitul lunii noiembrie, în București și cinci județe din țară, printre care și Botoșani.
Polițiștii privatizaseră, practic, Serviciul de Permise și Înmatriculări, iar afacerea a produs bani și bunuri de peste 2 milioane de euro în doi ani. Pentru examenul teoretic, polițiștii erau "omenoși", cereau șpagă între 3000 și 6000 de euro, după posibilitățile clientului. Astfel, traseul se "rezolva" cu sume între 300-1.500 euro, iar sala cu 3.000-6.000 euro. În urma finalizării perchezițiilor efectuate de către procurorii din cadrul DNA - Serviciul teritorial Suceava în trei dosare penale, au fost ridicate sume de bani și bunuri în valoare de peste 1.000.000 euro. Șpaga era depozitată în valize și în ligheane.
După un asemenea scandal, te-ai fi așteptat la o transparență totală din partea instituției. Dar nu este așa.
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, care funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne.
Secretizarea veniturilor angajaților din Ministerul de Interne a fost posibilă în urma unei inițiative legislative din anul 2017.
Text integral pe newsweek.ro
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mai mulți botoșăneni rămân FĂRĂ apă din cauza unei avarii: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Aproape 200 de botoșăneni ar putea MURI la o pană de curent
Oana Sava
Oct 30, 2024
Inspectorii ITM Botoșani participă la un seminar important – DETALII
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024