Casa de Cultură a Sindicatelor a fost aseară neîncăpătoare. Sute de botoşăneni au venit la conferinţa susţinută de apreciatul preot Constantin Necula.
Oameni de toate vârstele, în special tineri, au venit să îl asculte pe unul dintre cei mai cunoscuţi preoţi din România. Din cauza numărului mare de persoane, sute de botoşăneni nu au mai încăput în sală şi au aşteptat afară, în frig, sperând să intre.
Forţaţi de împrejurări, organizatorii au luat decizia să se mai organizează o a doua conferinţă, de la ora 20.00, pentru cei care nu au putut intra în încăpere.
Părintele Constantin Necula a susținut la Casa de Cultură a Sindicatelor conferința "Tinerii și Libertatea. Provocări și soluții", dezbatere organizată de Colegiul Național „Mihai Eminescu” Botoșani, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani și Asociația „Dăm viață viselor”. El le-a vorbit botoşănenilor prezenți în sală despre riscurile libertății și mirajul libertinajului. În stilul atât de cunoscut, Părintele Necula a oferit publicului momente amuzante dar a făcut şi numeroase afirmații la adresa celor aflaţi la conducere care, prin atitudinea lor, îndepărtează tinerii și îi fac să aleagă drumul străinătăţii.
(Sursă foto şi video: Facebook, Ovidiu Porohniuc)
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024