Zeci de elevi au dat astăzi ochii cu jandarmii botoşăneni.
Și asta pentru că, în perioada 14 - 18 mai 2018, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Botoşani desfăşoară campania de prevenire ,,Adolescenţă fără delicvenţă” în unsprezece instituţii de învăţământ preuniversitar din Botoşani, Dorohoi, Darabani şi Săveni.
Astăzi, între orele 14.00 - 15.00, cei care au primit vizita jandarmilor au fost șaizeci de elevi de la Liceul Tehnologic ,,Petru Rareş” din municipiul Botoşani.
Obiectivele urmărite în cadrul campaniei sunt prevenirea săvârşirii de către elevi a unor fapte antisociale, conştientizarea elevilor cu privire la consecinţele unui comportament antisocial, îmbunătăţirea disciplinei în şcoală şi reducerea absenteismului şcolar.
Jandarmii au planificat în această săptămână nu mai puţin de 34 de întâlniri cu elevii, în cadrul acestora fiind prezentate infracţiunile şi contravenţiile care pot fi săvârşite în incinta şcolilor şi în apropierea acestora şi modalităţile de prevenire.
Elevii vor primi pliante preventive, care au fost tipărite anul trecut cu sprijinul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Botoşani şi vor avea ocazia să discute cu oamenii legii în ceea ce priveşte posibilele cazurile în care au fost implicaţi.
Iftime încă nu are consilieri, salariile la CJ ar fi prea mici: Nu e atât de ușor– VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 28, 2024
Un jandarm în timpul liber, URMĂRIRE în trafic după un șofer care a făcut accident
Oana Sava
Oct 28, 2024
Dronă uitată pe o bancă din oraș: Polițiștii locali au prins „vinovatul” pe camerele video
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024
Sute de locuri de muncă disponibile la Botoșani, de la medic la muncitor – LISTA posturilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 28, 2024