Consiliul Interministerial a avizat joi indicatorii tehnico-economici pentru Autostrada Bacău – Pașcani (77 km), a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Indicatorii vor trebui aprobați prin Hotărâre de Guvern, apoi va trebui avizat proiectul tehnic, după care autostrada va intra în sfârșit în faza de licitație.
Marea problemă, asemeni și unor proiecte implementate la Botoșani, este că UE a impus o dată limită până la care lucrările trebuie să fie gata.
În acest caz, potrivit HotNews.ro, este obligatorie finalizarea investiției până în 2026 ca să poate primi banii din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
„După ce indicatorii vor fi aprobați, prin Hotărâre de Guvern, se va putea intra în faza de avizare a Proiectului Tehnic. Finalizarea acestor etape va permite demararea procedurilor pentru lansarea în licitație a contractului de construcție efectivă a celor 77 de km ai acestui sector din Autostrada Moldovei (A7)”,
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor.
Ceea ce trebuie spus, însă, este că finanțarea din PNRR va fi completă doar dacă proiectul va fi finalizat până în anul menționat, iar unele porțiuni din A7, inclusiv cea de față, sunt mult întârziate față de promisiunile de anii trecuți.
Autostrada va avea o lungime de 77,3 km, 112 poduri, pasaje, viaducte și structuri casetate, 9 noduri rutiere, vor exista drumuri de întreținere pe stânga și pe dreapta, pe toată lungimea autostrăzii cu o lățime de 3,5 m, vor fi parcări de scurtă durată, spații pentru încărcarea autoturismelor electrice și perdele forestiere cu rol anti-înzăpezire pe aproximativ 140 ha, a detaliat și secretarul de stat în Transporturi, Irinel Scrioșteanu.
Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 440 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina. De la Ploiești până la Pașcani (circa 320 de km) a fost prinsă pe finanțare PNRR, planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie. Condiția esențială: proiectele să fie finalizate până în 2026.
Autostrada Moldovei A7 este cel mai avansat dintre marile proiecte de infrastructură rutieră pentru regiunea Moldovei și proiectul care ar trebui să absoarbă cel mai mult din alocările României din PNRR.
Primul tronson practic a fost construit, circa 16 km din actuala centură a Bacăului, 16 km complet la profil de autostradă. Însă în afară de acel mic tronson, autostrada A7 înseamnă practic o suită de proiecte, licitate pentru proiectare separat în ultimii ani, de la Ploiești (Dumbrava), la Buzău, Focșani, Bacău, Pașcani, Suceava și până la Siret.
Odată finalizat, A7 va prelua mare parte din traficul de pe actualul DN2/E85, un drum care, din punct de vedere al accidentelor, este cel mai periculos drum național din România.
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Post disponibil la farmacia de la „Mavromati”, candidații dau trei probe
Oana Sava
Nov 05, 2024
Bani de la Guvern pentru masa de Crăciun: CINE sunt cei care beneficiază de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean BĂTUT în propria casă de un adolescent de 15 ani: Un amic a postat filmarea pe internet
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean prins BEAT și fără permis în trafic: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024