A plecat la cele veșnice la vârsta de 58 de ani.
Miercuri, 21 aprilie 2021, Corneliu Muha, coordonatorul Editurii „Sfântul Mina”, a fost înmormântat la cimitirul „Buna Vestire” din municipiul Iași. Slujba de prohodire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Rudele, apropiații și prietenii și-au luat rămas bun de la cel care a contribuit consistent în ultimii 20 de ani la misiunea și slujirea Bisericii de la catedră.
Corneliu Muha, coordonatorul Editurii „Sfântul Mina” din Iași, a trecut la cele veșnice duminică, 18 aprilie, în jurul orei 17.00. A fost un susținător al educației religioase, iar în cadrul editurii sale, de-a lungul vremii, au văzut lumina tiparului manuale de religie, auxiliare și planșe publicate și distribuite în școlile din întreaga țară, scrie Doxologia.
La finalul slujbei, Părintele Mitropolit a adresat familiei și celor prezenți un cuvânt de mângâiere.
„În timp ce noi ne pregătim de Sfânta Înviere, el a fost cuprins de aceasta, pentru că întreaga lui lucrare a îndreptat-o spre Taina Învierii. A plecat spre Cer, pe care l-a slujit atât de puternic și adânc. Dorul său neastâmpărat a fost acela ca pruncii, copiii României să nu stea departe de Dumnezeu, aceasta i-a fost truda, aceasta i-a fost frământarea, și cu siguranță sunt zeci de mii, sute de mii, poate chiar milioane de copii și tineri, care timp de două decenii au intrat în legătură cu lucrarea și osteneala domnului Corneliu”,
IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
În continuare, Preasfințitul Părinte Nichifor a ținut un scurt cuvânt părintesc.
„A fost cu adevărat credincios și știm asta, toți cei care l-am cunoscut, l-am prețuit și l-am iubit. A trăit cu o însuflețire și cu un optimism care a venit din credință. Alerga de multe ori la zeci de mănăstiri, la oameni sfinți și cuvioși, ca să înmulțească rugăciunea, el însuși însă rugându-se cum puțini ne rugăm. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că l-am cunoscut, îi mulțumesc lui Dumnezeu că am văzut în el această lumină a credinței”,
PS Nichifor Botoșăneanul
După cuvântările ținute de cei doi ierarhi, convoiul funerar s-a îndreptat spre cimitirul „Buna Vestire”, unde sicriul cu trupul neînsuflețit a fost înhumat.
S-a născut pe 21 septembrie 1963 în municipiul Botoșani. A absolvit Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași și a activat, pentru o scurtă perioadă, ca profesor de religie.
A îndeplinit, din anul 2013 până în luna iunie a anului 2015, funcția de consilier economic în cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, dar și postul de consilier al Sectorului conferințe și protocol.
Din dorința de a da o formă palpabilă tuturor cunoștințelor, atitudinilor și valorilor consonante cu duhul Bisericii pe care le-a acumulat în timpul activității didactice, Corneliu Muha a înființat în anul 2000, la Iași, alături de soția sa, Editura „Sfântul Mina”. A coordonat atent activitatea acesteia, sprijinind astfel misiunea Bisericii prin activitatea editorială consistentă și prin promovarea unei educații religioase complete și de calitate pentru copii și tineri.
Dumnezeu să-l ierte!
(Foto: Doxologia.ro)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Sute de mii de oameni au urmărit la televizor meciul FC Botoșani – „U” Cluj
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024