Efectele noii legi se vor face simțite începând din luna septembrie a acestui an.
Cea mai importantă schimbare pe plan financiar pentru elevii României pleacă de la faptul că, de acum înainte, valoarea efectivă a burselor nu se va mai stabili prin hotărâre de Guvern, ci prin Ordin al ministrului Educației, la propunerea Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, simplificând semnificativ actualizarea sumelor acordate, scrie Playtech.
Conform noii legislații din învățământ, de la 3 septembrie 2023, în România vor exista pentru elevii din preuniversitar burse de merit, burse sociale, burse tehnologice și burse de excelență olimpică I sau II. Punctual, cea de merit încurajează performanța, pe când cea socială sprijină elevii din medii dezavantajate socioeconomic sau vulnerabile. Cea tehnologică, nou introdusă, stimulează elevii care urmează învățământul tehnologic.
Valorile stabilite pentru anul școlar 2023-2024 în cazul celor trei burse sunt:
În ceea ce privește regulamentul pentru bursele de excelență olimpică I și II, acestea au în spate următoarele criterii:
Valoarea lunară a burselor de excelență olimpică I/ internațională și II/ națională este diferențiată în funcție de nivelul distincției obținute:
Ca un detaliu benefic pentru elevii românii, conform noii legi, bursele sociale și/sau tehnologice se pot cumula cu orice tip de bursă. O altă noutate constă în faptul că elevii din școlile particulare și confesionale beneficiază de burse de la bugetul de stat.
(Sursa foto - România TV)
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Bărbat din Botoșani ajuns cu Poliția la spital după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Acord de colaborare cu Ucraina semnat de Doina Federovici în ultima ședință de plen
Oana Sava
Oct 23, 2024
Instrucțiuni pas cu pas pentru montarea anvelopelor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024