Primele informații privitoare la accidentul care a avut loc vineri la amiază într-o fostă fabrică din Dorohoi arată că dușumeaua s-ar fi rupt sub picioarele băiatului de 10 ani.
Copilul nu a avut de ce să se agațe, a fost luat prin surprindere și a căzut în gol de la o înălțime de aproximativ patru metri.
Totul s-ar fi petrecut sub ochii unei alte persoane, care a povestit mai departe cele întâmplate echipei medicale ajunse la fața locului.
Băiatul a fost transportat pe calea aerului la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sfânta Maria” Iași, unde în urma evaluării medicale s-a constatat că, practic, capul îi este zdrobit.
Ulterior, a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi pentru investigații medicale suplimentare.
Prognosticul rămâne unul rezervat.
Minorul se juca la Dorohoi alături de alți copii, însă a fost singurul care a avut de suferit când a cedat pardoseala.
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024