2016 a fost pentru liderul pieţei restaurantelor unul de cotitură, după ce americanii au cedat franciza unităţilor România companiei malteze Premier Capital, divizie a Hili Ventures, pentru 65 de milioane de dolari.
În urma tranzacției, McDonald’s România a început să opereze sub numele Premier Restaurants România, având ca acționari o subsidiară înregistrată în Olanda a companiei malteze (cu 90%) și pe Daniel Boaje (10%).
Astfel, după câţiva ani cu un număr limitat de inaugurări, schimbarea de acţionariat aduce o strategie orientată și către creșterea numărului de restaurante.
Liderul pieței locale a restaurantelor speră ca, până în 2026, să aibă o rețea cu cel puțin 37 de restaurante în plus față de prezent, trecând astfel de borna de 100 de unități.
Noii acționari ai McDonald’s se uită atât la orașe în care rețeaua nu are deschise unități, cât și la întărirea prezenței în celelalte centre urbane. Din nefericire pentru botoşănenii amatori de hamburgeri “made in SUA”, Botoşaniul nu se află pe lista oraşelor făcute avute în vedere.
Astfel, printre candidatele pentru deschiderea în premieră a unei unităţi sau pentru adăugarea altora noi faţă de cele deja existente, își fac apariția Satu Mare, Alba Iulia, Târgu Jiu, dar și București, Constanța, Cluj, Baia Mare, Craiova și Sibiu.
„Analizăm orice oportunitate. În București vor mai fi deschise încă trei restaurante în viitorul apropiat“, a afirmat Daniel Boaje, directorul general al Premier Restaurants România, pentru New Money.
În acest an compania care a preluat franciza a inaugurat un restaurant într-un centru comercial din Bacău şi urmează să deschidă altul în Timişoara.
Printre criteriile de care McDonald’s ține cont înainte de a face o investiție nouă sunt numărul de locuitori ai orașului-țintă, creșterea economică și o rată scăzută a șomajului, capitole care dezavantajează clar Botoşaniul.
În aceste condiţii, dacă nu se întâmplă vreo minune economică la Botoşani care să determine amintita companie să-şi schimbe planurile de expansiune, 2027 ar putea fi primul an în care judeţul ar putea măcar teoretic intra în vederile McDonald’s.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024