Potrivit martorilor, Sandrino Gherine, fost atacant la FC Botoşani când echipa evolua în Liga 2, a coborât sâmbătă, 3 octombrie, din maşina unor prieteni şi intenţiona să ajungă la nunta unui coleg de la echipa Dorna Vatra Dornei.
Se pare că din cauza întunericului şi a faptului că iazul nu era împrejmuit, fotbalistul a căzut în apa adâncă de circa 4 metri. În acea seară, scrie Monitorul de Suceava, a fost căutat şi sunat de prieteni, însă nu a mai răspuns la telefon. Abia vineri după-amiază cadavrul său a fost descoperit într-unul din iazurile de lângă pensiunea Poiana Izvoarelor din Vatra Dornei, acolo unde a avut loc nunta.
Acesta era cu fața în jos, iar în mâna stângă avea un telefon la care probabil vorbea în momentul în care a căzut în iaz.
„În urma examinării articolelor de îmbrăcăminte, în buzunarul lateral stâng al pantalonilor au fost găsite mai multe chei, iar în buzunarul stâng din spate a fost identificat un portofel de culoare maro din piele în care se afla suma de 660 de lei, actul de identitate, precum și mai multe documente. Articolele de îmbrăcăminte au fost examinate criminalistic și nu prezintă rupturi sau alte semne, iar de asemenea, la examinarea externă a cadavrului nu au fost identificate semne de violență”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Suceava.
Şi autopsia efectuată de legişti nu a făcut decât să confirme că decesul lui Sandrino Gherine a fost unul accidental şi s-a datorat asfixiei mecanice prin submersie în apă.
CITEŞTE ŞI:
CUTREMURĂTOR – Cu ce a fost găsit în mână fotbalistul scos mort de pe fundul iazului
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
PERCHEZIȚII la Botoșani: Patron anchetat după „o lovitură” de aproape 40 de mii de euro
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Biroul din Poliție la care apelează inclusiv unii jucători de la FC Botoșani – VIDEO
Oana Sava
Oct 24, 2024
Nevoie URGENTĂ de sânge: Femeie în stare gravă la spital în urma unui accident cumplit de mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 24, 2024
Primar PNL de lângă municipiu, depunere triplă de jurământ cu asistență aleasă - VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 24, 2024