Candidatul Pro România la Senat a criticat Guvernul pentru faptul că a închis școlile dar și pentru faptul că nu susține mediul privat.
Iată ce a declarat Roxana Țurcanu despre acest subiect:
„În momentul de față sunt în două tabere ca să spun așa. Aici e sistemul de învățământ, aici e mediul privat. Provin din sistemul de învățământ, activez în mediul privat. În acest moment acest Guvern liberal a lovit ambele părți ale sufletului meu, atât învățământul cât și sistemul privat.
„Unde ajungem, unde ne îndreptăm? Eu, din câte știu liberalii au susținut întotdeauna învățământul pentru că dacă ne uităm în urmă vom vedea că marii liberali au fost profesori universitari în marea lor majoritate, au fost oameni de afaceri, au avut afacerile lor. Dar acest Guvern liberal nu face altceva decât să distrugă ceea ce înaintașii lor au făcut. Distrug învățământul și mediul privat. Asta își doresc?
Roxana Țurcanu, candidat Pro România Senat.
Roxana Țurcanu a subliniat faptul că bugetul României este susținut de mediul privat.
„Ei nu se gândesc la un singur lucru, că bugetul acestei țări este susținut de mediul privat că acești copii care sunt privați de educației sunt viitorul acestei țări. Dacă eu ca și Guvern îmi distrug viitorul de ce pot să am tupeul să-i cer unui tânăr să rămână în țară? ”
Roxana Țurcanu, candidat Pro România Senat.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
2,7 milioane de euro pentru dezvoltarea liceelor cu profil agricol din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Femeie AMENDATĂ de polițiștii locali după ce și-a scos masa în stradă
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Inspectorii de muncă, în controale pe la firmele din Botoșani în cadrul unei campanii
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 13, 2024