Având în vedere condițiile climatice din acest an, agricultura botoșăneană are nevoie de sprijinul autorităților pentru a putea beneficia de efectul produs de montarea irigațiilor pe terenurile arabile.
Astfel de proiecte s-au realizat și în județul Botoșani, unde fostul Guvern a finanțat mai mulți agricultori, care au reușit să-și îmbunătățească producția de recoltă cu ajutorul irigațiilor montate pe terenurile cultivate.
Este de apreciat un astfel de exemplu, că se pot realiza lucruri bune și în județul nostru, mai exact în zona Manoleasa-Ripiceni, unde fermierii au reușit în timpul guvernării ALDE –PSD, să beneficieze de posibilitatea de a-și iriga terenurile cu fonduri de la Ministerul Agriculturii, fără a fi nevoiți să investească banii munciți și produși cu greu, în astfel de sisteme.
Aceste exemple sunt demne de urmat și de alți agricultori, de aceea Filiala ALDE Botoșani consideră că ar trebui implementat la nivelul județului, dar și la nivelul României, pentru a putea susține fermierii și agricultura românească la adevărata sa valoare.
În același timp, având în vedere că fosta guvernare, din care a făcut parte ALDE și PSD, a facut lucruri clare și concrete, care se pot observa chiar și prin astfel de exemple, solicităm reprezentanților Guvernului în teritoriu, parlamentarilor, secretarilor de stat PNL botoșăneni, să facă toate demersurile necesare pentru susținerea județului Botoșani și a întregii țări, prin demararea unor programe similare pentru agricultură.
Filiala ALDE Botoșani mereu va susține și va promova agricultorii și fermierii botoșăneni, pentru că ei reprezintă temelia de la baza economiei din județul nostru.
Rugăm autoritățile să sprijine astfel de proiecte de irigare a terenurilor întrucât este benefic și oportun menținerea tuturor finanțărilor, care au fost acordate de fostul Guvern, și să nu mai intervină prin blocarea acelor programe care într-adevăr au ajutat la dezvoltarea fermierilor și agricultorilor.
De asemenea, după ce duc la îndeplinire aceste solicitări care vin atât din partea noastră, cât și a fermierilor botoșăneni, îi rugăm pe reprezentanții județului Botoșani, care fac parte din actuala guvernare să iasă public și să ne comunice cum au rezolvat această situație pentru a implementa în continuare, irigarea terenurilor la nivelul județului Botoșani, dar și la nivelul României.
Comunicat ALDE Botoșani
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024